Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

O femeie de 63 de ani din Prundu-Bîrgăului și-a găsit sfârșitul într-o fântînă adâncă de 20 de metri (VIDEO)

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Sfârșit tragic pentru o femeie din Prundu Bîrgăului: pompierii i-au scos trupul duminică după amiaza dintr-o fântănă adâncă de 20 de metri.

Primii care au ajuns la locul dramei au fost pompierii de la Garda de Intervenție Prundu Bîrgăului care au fost trimiși să scoată la suprafață dintr-o fântână de lângă cimitirul localității o femeie care ar fi căzut, potrivit informațiilor primite prin 112. Pentru că fântâna era extrem de adâncă, de 15-20 de metri până la luciul apei în sprijinul pompierilor din Bârgău a fost trimis un echipaj de la Detașamentul Bistrița, precizează ISU Bistrița. A fost nevoie de un pompier cu echipament special pentru a coborî în fântâna adâncă și a aduce la suprafață trupul inert al femeii, care a fost predat apoi echipajului de medicină legală.

Polițiștii cercetează acum împrejurările în care femeia a murit și se așteaptă ca necropsia cadavrului să aducă mai multe lămuriri în privința cauzei  decesului.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu