Dincolo de Guvern învestit, tranzitoriu sau nu, acest 4 noiembrie are și o încărcătură aparte: e ziua aceea în care tovarășa VD, premierul-accident, care a apărut de nicăieri, s-a cărat tot acolo de unde a venit.
Și ne-a arătat multora cât de jos ne poate trânti democrația, dacă ne doare-n cot de mecanismele și principiile ei. Printre altele, de vot. Vă amintiți câți dintre voi, mulți scârbiți de culisele politice, de candidați, de intrigi, n-ați mai votat la parlamentarele din 2016? Ei bine din mofturile astea s-a născut, până la urmă, chiar din spuma indiferenței noastre, tovarășa Veo. ( Ca să nu-l mai pomenim pe creatorul ei, cel de care pașnica tovarășă s-a dezis fără remușcări, și care era cât pe aici să ne scoată complet din zona civilizată a lumii). Și vorba unui comentator politic, o să ne chinuim mult și bine să uităm de accidentul ăsta din istoria noastră politică, descins din galeria nomenclaturistelor cu coc și inteligență invers proporțională cu complexitatea coafurii, gen Lina Ciobanu, contemporana Elenei Ceaușescu.
În rest, tovarășa V.D nu s-a putut topi în uitare înainte să-i mai dea câteva bobârnace limbii române și desigur să mai furnizeze națiunii o mostră inclusiv din ”intelighenția” ei politică neprețuită. Știți inepțiile acelea de la plecarea din Palatul Victoria pe care a numit-o ziua neagră pentru democrație? Desigur s-a referit la faptul că o majoritate parlamentară a votat un alt Guvern care a trimis-o acasă la Videle. Evident, ziua ar putea fi totuși considerată ușor întunecată, mai ales că tovarășa și un alt președinte de partid le-a interzis parlamentarilor nu doar să voteze, ci și să fie prezenți în sală, la votul de încredere pentru Guvern.
A, și dacă tot vorbim de ziua de 4 noiembrie mai merită amintit un episod sforarul sforarilor, intrigantul care visează să redevină ce a fost și mai mult decât atât, s-a trezit că e perdantul zilei. Ar fi trebuit să fie principalul beneficiar al crizei politice. Inegalabilului Ponta a fost însă bătut cu armele proprii și și-a început ziua urlând că e trădat. Deh, se pare că din 5 în 5 ani nu-i prea priește luna noiembrie. Și nici decembrie.