Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Șefii de la Consiliul Județean și-au amintit anul acesta de ”olimpiada uitată”. Elevii de la olimpiada de dezbateri recompensați pentru prima dată

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Festivitatea de premiere a olimpicilor organizată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud i-a inclus anul acesta și pe elevii cu premiul 1 de la Olimpiada națională de Argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii Dezbat”, un concurs național cu rang de olimpiadă, conform Ministerului Învățământului și Cercetării, ignorat anul trecut de autoritățile județene.

A fost nevoie anul trecut de interpelări ale opoziției care să-i atragă atenția  conducerii  Consiliului Județean BN și Inspectoratului Școlar, care culmea îl avea chiar  pe inspectorul de științe sociale, Angelo Manea în deliberativul județean, ales pe listele ALDE, ca elevilor participanți la  olimpiadă în cauză să le fie recunoscute meritele. La ceremonia organizată joi la Sala Polivalentă de Consiliul Județean membrii celor două echipaje de clasa a X-a, respectiv a XI-a care au reprezentat județul la etapa națională a unui concurs construit pe model occidental, dar și profesorii lor, Dan Coman și  au primit fiecare câte o diplomă și plicul cu 500 de lei.

Citiți ce s-a întâmplat anul trecut:

UPDATE:Olimpici nedreptățiți de autorități: mai mulți câștigători ai olimpiadelor județene omiși de pe lista de premiere

Peste 200 de elevi și 150 de profesori premiați  anul acesta 

Mai bine de 350 de elevi și profesori au primit diplome și câte 500 de lei pentru rezultatele care i-au urcat pe podiumul olimpiadelor județene. Profesorii care i-au pregătit pe olimpici au primit și ei același premiu însă o singura data, indiferent câți elevi premianți au avut.

Premii și mai consistente au primit absolvenții de gimnaziu care au obținut primele 5 medii din județ, precum și absolvenții de liceu cu primele 5 medii de la Bacalaureat, în cazul lor valoarea premiilor situându-se între 1000 si 2500 de lei.

Lista Premiilor oferite de  CJ 

Evaluare Naţională

1.Irina Ciubucă, media 10, Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” – 2500 lei

2.Daria Marian, media 10, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” – 2500 lei

3.Maya Alexandra Staicu, media 10, Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” – 2500 lei

4. Delia Seica, media 9,95, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Năsăud – 1500 lei

5. Claudiu Mazilu, media 9,92, Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” – 1000 lei

          Bacalaureat:

1.Ştefan Borodi, media 10, C.N. „Liviu Rebreanu” – 2500 lei

2.Ilinca Sava, media 10, C.N. „Andrei Mureşanu” – 2500 lei

3.Paul Tîrlişan, media 9,96, C.N. „George Coşbuc” Năsăud – 1500 lei

4.Cristina Brici, media 9,95, C.N. „Liviu Rebreanu” – 1000 lei

5.Denisa Neagu, media 9,95, C.N. „Liviu Rebreanu” – 1000 lei

 

Iată lista premianților!

nr.

Elev/a

Numele și prenumele Unitatea școlară

Clasa

Premiul

Olimpiada

1

Elevul SERMEŞAN OVIDIU ALEXANDRU Colegiul Naţional “George Coşbuc” Năsăud

VII

I

Biologie

2

Eleva ONIŢA IONELA MARIA Colegiul Naţional “George Coşbuc” Năsăud

XI

III

Biologie

3

Doamna profesor Catarig Simona

4

Eleva CHICIUDEAN DOROTHEA Scoala Gimnazială Nr. 1 Bistrița

VII

II

Biologie

5

Doamna profesor Moraru Dana

6

Eleva COJOC CARINA LIANA Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița

VII

III

Biologie

7

Eleva GUZU CRISTIANA Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Biologie

8

Doamna profesor Moș Gabriela

9

Eleva JÎRGHIUȚĂ ANDRA GEORGIANA Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

II

Biologie

10

Doamna profesor Țirău Liana

11

Elevul ROTH GROSS MARKUS ANDREAS Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu”Bistrița

IX

III

Biologie

12

Eleva POP DANA SIMINA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XI

I

Biologie

13

Elevul RUSU PAUL ANDREI Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XI

II

Biologie

14

Doamna profesor Curtuiuş Oltiţa

15

Elevul PĂVĂLOAIE NICOLAE FLORIAN Colegiul Naţional “George Coşbuc” Năsăud

X

I

Biologie

16

Doamna profesor Vlaşin Daciana

17

Eleva GUZU CRISTIANA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Chimie

18

Eleva ȘERBAN MARIA MIHAELA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

I

Chimie

19

Elevul PETRUȘCA SERGIU Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XII

I

Chimie

20

Doamna profesor Sărmășan Adina

21

Eleva RĂILEANU TEODORA IOANA Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare” Bistrița

V

I

Educație tehnologică/educație tehnologică și aplicații practice

22

Elevul GHERMAN RAREȘ Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare” Bistrița

VI

I

Educație tehnologică/educație tehnologică și aplicații practice

23

Eleva ISAI MANUELA ROZALIA Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare” Bistrița

VII

I

Educație tehnologică/educație tehnologică și aplicații practice

24

Eleva POP PAULA NURIA Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare” Bistrița

VIII

II

Educație tehnologică/educație tehnologică și aplicații practice

25

Doamna profesor Moisil Gabriela

26

Eleva VOICA DANA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

V

II

Educație tehnologică/educație tehnologică și aplicații practice

27

Eleva STAN ALEXANDRA IOANA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

V

III

Educație tehnologică/educație tehnologică și aplicații practice

28

Eleva MUREȘAN DIANA MARIA Școala Gimnazială “Lucian Blaga” Bistrița

VIII

I

Educație tehnologică/educație tehnologică și aplicații practice

29

Doamna profesor Trișcaș Ionica

30

Elevul POP IOAN DANIEL Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

XI

I

 Electric, electrotehnic, electromecanic

31

Elevul NEDELEA CRISTIAN ONISIM Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

XII

I

 Electric, electrotehnic, electromecanic

32

Profesorii Naroși Sanda, Baci Adriana, Rusu Constantin

33

Elevul SOVER IMRE VASILE Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

XI

I

 Electronică, automatizări, telecomunicații

34

Elevul ANDACI TIBOR Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

XI

II

 Electronică, automatizări, telecomunicații

35

Elevul LOSTUN BOGDAN CLAUDIU Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

XII

MENȚIUNE

 Electronică, automatizări, telecomunicații

36

Profesorii Vultur Livia, Muț Mariana, Rusu Constantin, Nicoară Rodica, Baci Alin

37

Elevul BOLBOS DANIEL Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud

VI

I

Fizică

38

Doamna profesor Greabu Maria

39

Elevul OUL GABRIEL ALIN Școala Gimnazială Nr.1 Lunca Ilvei

VII

I

Fizică

40

Domnul profesor Balea Ionel

41

Elevul RADU TUDOR EDUARD Școala Gimnazială “Artemiu Publiu Alexi” Sîngeorz-Băi

VIII

I

Fizică

42

Domnul profesor Varvari Marin

43

Elevul ȘTEOPOAIE VLAD DORIN Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Fizică

44

Doamna profesor Ilea Carmen

45

Eleva AVRAM ANTONIA ADELINA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

I

Fizică

46

Domnul profesor Muresan Mihai

47

Elevul MIHALCA DANIEL Școala Gimnazială “Iacob și Ioachim Mureșanu” Rebrișoara

VIII

I

Geografie

48

Domnul profesor Buzilă Leon

49

Eleva CANDALE GABRIELA SIMONA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Geografie

50

Doamna profesor Petrean Doina

51

Elevul CHITUL SEBASTIAN Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

IX

II

Geografie

52

Elevul JOLDEȘ TUDOR NICOLAE Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

X

I

Geografie

53

Doamna profesor Cira Viorica

54

Elevul COSTIN RAREȘ ALEXANDRU Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

I

Geografie

55

Doamna profesor Costinași Alina

56

Elevul POP VASILE Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XII

I

Geografie

57

Doamna profesor Peter Crina

58

Elevul FLOARE DORU Școala Gimnazială “Avram Iancu” Bistrița

VII

I

Informatică

59

Elevul BINDEA MIHAI Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

VII

II

Informatică

60

Elevul MOCA ANDREI CĂTĂLIN Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

VIII

I

Informatică

61

Elevul LUȘCAN ALEXANDRU MIHAI Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud

VIII

II

Informatică

62

Acești elevi s-au pregătit singuri, fără profesor la clasă

63

Elevul ONIGA ANDREI MIHAI Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Informatică

64

Profesorii Candale Silviu Titus, Gălățan Constantin

65

Elevul DEMIAN CĂTĂLIN IONUȚ Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

I

Informatică

66

Elevul CIURCĂU LEONARDO IULIAN Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

II

Informatică

67

Eleva IHUȚ ANDRA SORINA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

III

Informatică

68

Elevul STANCIU ALIN GABRIEL Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

MENȚIUNE

Informatică

69

Elevul ȘOFRAN DANIEL Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

MENȚIUNE

Informatică

70

Profesorii Mureșan Ciprian, Candale Silviu

71

Elevul BORCANI ROBERT RAUL Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

I

Informatică

72

Profesorii Gălățan Constantin, Gălățan Susana

73

Elevul TÎRLIȘAN PAUL IOAN PETRU Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud

XII

I

Informatică

74

Domnul profesor Lazăr Marius

75

Elevul CREȚA FLORIN VLĂDUȚ Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XII

II

Informatică

76

Profesorii Pop Ioan, Mureșan Ciprian

77

Elevul BARTHA ÁRON Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VI

I

Istoria și Tradițiile Minorității Maghiare din România

78

Eleva OLAH ARIANNA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VI

I

Istoria și Tradițiile Minorității Maghiare din România

79

Doamna profesor Kirai Ildikó

80

Elevul FODOR BALÁZS RÓBERT Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VII

I

Istoria și Tradițiile Minorității Maghiare din România

81

Eleva IUHOS ILKA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VII

I

Istoria și Tradițiile Minorității Maghiare din România

82

Domnul profesor Antal Attila

83

Eleva MEDEA RALUCA OANA Școala Gimnazială Șieu

VIII

I

Istorie

84

Doamna profesor Mureşan Mihaela

85

Elevul MARKIȘ SENI ROMULUS DRAGOȘ Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud

IX

I

Istorie

86

Elevul TOMI MARCO PAUL Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud

X

III

Istorie

87

Doamna profesor Vaida Floare

88

Eleva BUREACĂ RODICA LARISA Liceul Teoretic “Solomon Haliță” Sîngeorz-Băi

IX

II

Istorie

89

Doamna profesor Pop Daniela

90

Eleva LUCA DARIA MARIA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

I

Istorie

91

Domnul profesor Chiș Silvius Ovidiu

92

Elevul TAHÎȘ DARIUS ALEXANDRU Liceul Teoretic “Solomon Haliță” Sîngeorz-Băi

X

MENȚIUNE

Istorie

93

Domnul profesor Mâti Doru

94

Elevul TITIANU VLAD ȘTEFAN Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

II

Istorie

95

Domnul profesor Șular Claudiu

96

Eleva CONDOR CRISTINA RALUCA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Limba Engleză

97

Doamna profesor Schuster Helena

98

Elevul MARCU PAUL Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

I

Limba Engleză

99

Doamna profesor Simona Singiorzan

100

Eleva COLȚA CĂTĂLINA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

X

I

Limba Engleză

101

Doamna profesor Strungar Monica

102

Elevul MOGOVAN ALEX VASILE Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XII

I

Limba Engleză

103

Doamna profesor Tifu Teodora

104

Elevul NEMEȘ PAUL AURELIAN Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud

IX

I

Limba Engleză

105

Doamna profesor Costea Simona

106

Eleva RODILĂ OANA IRINA Școala Gimnazială ”Grigore
Silași”Beclean

VII

I

Limba Engleză

107

Doamna profesor Dragoș Cătălina

108

Elevul SIMA MARIO ROBERT Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Limba Germană Modernă

109

Doamna profesor Cîmpan Elena

110

Eleva COVACI DIANA FLAVIA Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița

VIII

II

Limba Germană Modernă

111

Doamna profesor Rusu Mihaela

112

Elevul PURCSA LUCAS ALEXANDRU Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

II

Limba Germană Modernă

113

Doamna profesor Nistea Domniţa

114

Elevul SCHUSTER ROBERT Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

VIII

I

Limba și Literatura Germană Maternă

115

Eleva BACIU ALEXANDRA VICTORIA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

I

Limba și Literatura Germană Maternă

116

Elevul MOISE CEZAR FABIAN Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

I

Limba și Literatura Germană Maternă

117

Eleva ABABI ALEXANDRA MARIA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

II

Limba și Literatura Germană Maternă

118

Eleva BACEA PANDORA ȘTEFANA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XII

I

Limba și Literatura Germană Maternă

119

Doamna profesor Nistea Domnița

120

Eleva GĂUREAN EMANUELA MARIA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XII

I

Limba Germană Modernă

121

Doamna profesor Rai Anca Raluca

122

Eleva CĂTINEAN SONIA CLAUDIA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XII

I

Limba Germană Modernă

????

123

Domnul profesor Onciu Silviu

124

Eleva ZSIGMOND IRIS MARIA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

VII

I

Limba și Literatura Germană Maternă

125

Eleva BACHNER ALEXIA MARTINA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

VII

II

Limba și Literatura Germană Maternă

126

Eleva BORN ANDREA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Limba și Literatura Germană Maternă

127

Doamna profesor Mucea Gabriela

128

Eleva CSILLAG DÓRA Școala Gimnazială Nimigea de Jos

V

I

Limba și Literatura Maghiară Maternă

129

Domnul profesor Márton Attila

130

Eleva GÁL KATA RÉKA Școala Gimnazială Cireșoaia

VI

I

Limba și Literatura Maghiară Maternă

131

Doamna profesor Balla Enikő

132

Eleva DAROCZI DALMA Școala Gimnazială “Grigore Silași” Beclean

VII

I

Olimpiada de Limba și Literatura Maghiară Maternă

133

Doamna profesor Becsky Hajnalka

134

Elevul PÁSZTOR LORÁND ZSOLT Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VIII

I

Limba și Literatura Maghiară Maternă

135

Elevul SZÉKELY HUNOR Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XI

I

Limba și Literatura Maghiară Maternă

136

Doamna profesor Poenar Rus Éva

137

Eleva COZAN-ZOLTÁN JENYFER CRISTA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

IX

I

Limba și Literatura Maghiară Maternă

138

Eleva MÜLLER ÁGNES Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

X

I

Limba și Literatura Maghiară Maternă

139

Eleva UHELSZKI KRISZTINA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XII

I

Limba și Literatura Maghiară Maternă

140

Doamna profesor Sztankovszky Enikő

141

Elevul SENATOVICI BOGDAN CĂTĂLIN Școala Gimnazială “Avram Iancu” Bistrița

V

I

Limba și literatura română – Secțiunea A – Limba și literatura română – gimnaziu

142

Doamna profesor Corda Mioara

143

Eleva RUSU MĂLINA ELENA Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean

VI

I

Limba și literatura română – Secțiunea A – Limba și literatura română – gimnaziu

144

Eleva SFECHIȘ ANDA CRISTINA Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean

IX

I

Limba și literatura română – Secțiunea A – Limba și literatura română – liceu

145

Doamna profesor Nicula Nelia

146

Eleva CHIŞBORA MIRUNA CRISTIANA Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița

VII

I

Limba și literatura română – Secțiunea A – Limba și literatura română – gimnaziu

147

Doamna profesor Trombitaş Cristina

148

Eleva MOTOFELEA SIMONA MARIA Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud

VIII

I

Limba și literatura română – Secțiunea A – Limba și literatura română – gimnaziu

149

Doamna profesor Secheli Mărioara

150

Eleva DODU ANCA MARIA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

X

I

Limba și literatura română – Secțiunea A – Limba și literatura română – liceu

151

Doamna profesor Macarie Doina

152

Eleva MUŞINĂ MARIA GAROFIŢA Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud

XI

I

Limba și literatura română – Secțiunea A – Limba și literatura română – liceu

153

Doamna profesor Suciu Cristina

154

Eleva SĂSĂRMAN RALUCA Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean

XII

II

Limba și literatura română – Secțiunea A – Limba și literatura română – liceu

155

Doamna profesor Cîmpean Emese

156

Eleva SILAȘ ELIZA CRISTINA Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Maieru

VI

I

Limba și literatura română – Secțiunea B – Lectura ca abilitate de viață – gimnaziu

157

Doamna profesor Ursa Elena

158

Elevul CRIȘAN LUCA ALEXANDRU Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

V

II

Limba și literatura română – Secțiunea B – Lectura ca abilitate de viață – gimnaziu

159

Doamna profesor Hîruța Aurelia

160

Eleva MĂICAN CRISTINA ALEXANDRA Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița

VIII

I

Limba și literatura română – Secțiunea B – Lectura ca abilitate de viață – gimnaziu

161

Elevul IONESCU TUDOR DANIEL Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița

VIII

II

Limba și literatura română – Secțiunea B – Lectura ca abilitate de viață – gimnaziu

162

Doamna profesor Mihaiu Ancuţa

163

Eleva ISOPEL RAMONA PAULA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Limba și literatura română – Secțiunea B – Lectura ca abilitate de viață – liceu

164

Doamna profesor Fulga Daniela

165

Eleva ILIE DIANA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XI

I

Limba și literatura română – Secțiunea B – Lectura ca abilitate de viață – liceu

166

Doamna profesor Abrudean Marieta

167

Eleva CSILLAG DÓRA Școala Gimnazială Nimigea de Jos

V

I

Limba și literatura română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora

168

Doamna profesor Szekely Carmen Monica

169

Eleva COSTIN HANNA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VI

I

Limba și literatura română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora

170

Doamna profesor Gaspar Zita

171

Elevul MATHE RICHARD Școala Gimnazială “Grigore Silași” Beclean

VII

MENȚIUNE

Limba și literatura română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora

172

Eleva ȘIMON ANTONIA Școala Gimnazială “Grigore Silași” Beclean

VIII

I

Limba și literatura română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora

173

Doamna profesor Țermure Alexandra Ioana

174

Eleva CINDREA ADRA MARIA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

V

I

Limba și literatura română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora

175

Doamna profesor Zegrean Eugenia

176

Eleva FISCUTEAN DARIA MIRUNA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

VI

I

Limba și literatura română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora

177

Doamna profesor Marosi Georgeta

178

Eleva COSTÎNAȘI ALESSIA IOANA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

VII

I

Limba și literatura română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora

179

Doamna profesor Halaszi Monica

180

POP DARIA SONIA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

VIII

I

Limba și literatura română pentru școli/secții cu predare în limbile minorităților și pentru românii din diaspora

181

Doamna profesor Molnar Alina

182

Eleva CHICIUDEAN DOROTHEA Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița

VII

I

Limbi Romanice: limba franceză

183

Doamna profesor Tofan Anamaria

184

Elevul BACIU LAURENȚIU PAUL Școala Gimnazială “Avram Iancu” Bistrița

VII

II

Limbi Romanice: limba franceză

185

Doamna profesor Avram Smaranda

186

Eleva CIUI IULIA GEORGIANA Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean

VIII

I

Limbi Romanice: limba franceză

187

Doamna profesor Marcan Monica

188

Eleva ONIGHI NICOLETA ANDREEA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Limbi Romanice: limba franceză

189

Doamna profesor Suarasan Mariana

190

Eleva ZAHARI ALEXANDRA MARIA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

X

I

Limbi Romanice: limba franceză

191

Doamna profesor Buboly Monica

192

Eleva VĂLEAN ANDRADA DĂNUȚA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XI

I

Limbi Romanice: limba franceză

193

Doamna profesor Slevoaca Crina

194

Eleva ISTRATE ALEXANDRA MARIA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XII

II

Limbi Romanice: limba franceză

195

Doamna profesor Trif Alice

196

Elevul FERRAGOSTO LORIS Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

IX

I

Limbi Romanice: limba italiană

197

Eleva DĂMĂCUȘ ANA MARIA LUIZA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

I

Limbi Romanice: limba italiană

198

Doamna profesor Pop Alina

199

Eleva LUP ADRIANA ANAMARIA Liceul De Arte “Corneliu Baba” Bistrița

X

I

Limbi Romanice: limba italiană

200

Doamna profesor Pop Mirela

201

Elevul BOLBOS DANIEL Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud

VI

I

Lingvistică „Solomon Marcus”

202

Doamna profesor Mureșan Nicoleta

203

Eleva MANCIU PATRICIA ARIANA Școala Gimnazială “Grigore Silași” Beclean

VIII

I

Lingvistică „Solomon Marcus”

204

Doamna profesor Szasz Carmen Valeria

205

Elevul SIMA MARIO ROBERT Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Lingvistică „Solomon Marcus”

206

Doamna profesor Simionca Simona

207

Elevul POP DENIS VASILE Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean

IX

I

Lingvistică „Solomon Marcus”

208

Doamna profesor Nicula Nelia

209

Elevul RUS GABRIEL IOAN Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud

V

I

Matematică

210

Elevul IZVORAN OLTEAN STEFAN PETRU Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud

VII

III

Matematică

211

Domnul profesor Solovăstru Vasile

212

Elevul MARTIȚA RAREȘ Școala Gimnazială “Demian Nechiti” Ilva Mică

VI

I

Matematică

213

Doamna profesor Pop Maria

214

Elevul FLOARE DORU Școala Gimnazială “Avram Iancu” Bistrița

VII

I

Matematică

215

Doamna profesor Gălățan Camelia

216

Elevul MARC BOGDAN Şcoala Gimnazială “Gavril Istrate” Nepos

VII

II

Matematică

217

Doamna profesor Pop Măriuca

218

Elevul OUL GABRIEL ALIN Școala Gimnazială Nr.1 Lunca Ilvei

VII

MENȚIUNE

Matematică

219

Domnul profesor Șoldănescu Paul

220

Elevul MARIAN ALEXANDRU Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Năsăud

VIII

I

Matematică

221

Doamna profesor Roman Cerasela

222

Elevul GONDA GEORGE LUIS BOGDAN Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud

IX

I

Matematică

223

Doamna profesor Cârcu Anca

224

Elevul DOLHA RAUL Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

I

Matematică

225

Doamna profesor Cioancă Monica

226

Elevul PUȚURA EMANUEL VASILE Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

I

Matematică

227

Domnul profesor Ivănescu Petru

228

Elevul TÎRLIȘAN IOAN PAUL PETRU Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud

XII

I

Matematică

229

Doamna profesor Ioviță Edith

230

Elevul DEAC ALEX CLAUDIU Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XII

II

Matematică

231

Doamna profesor Chiciudean Nastasia

232

ANDREI ANDREEA DIANA Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

XI

I

Mecanică

233

COTIGĂ GABRIEL Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

XII

I

Mecanică

234

Doamnele profesor Folfă Adriana, Oltean Lucia, Bogdan Marilena

235

Eleva POP GABRIELA MARIA Liceul cu Program Sportiv Bistrița

IX

I

Pregatire Sportivă Teoretică

236

Eleva COȘOFREȚ LARISA DANIELA Liceul cu Program Sportiv Bistrița

X

I

Pregatire Sportivă Teoretică

237

Eleva MARC IOANA VIORICA Liceul cu Program Sportiv Bistrița

XI

I

Pregatire Sportivă Teoretică

238

Domnul profesor Săplăcan Cornel

239

Eleva POP ANDRADA LORENA Liceul cu Program Sportiv Bistrița

XII

I

Pregatire Sportivă Teoretică

240

Eleva BALLA CRINA DIANA Liceul cu Program Sportiv Bistrița

XII

II

Pregatire Sportivă Teoretică

241

Doamna profesor Toderic Adriana

242

Eleva MARIȘ ANDREEA RALUCA Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” Bistrița

XI

I

Protecţia mediului

243

Eleva RUS GROZA VIORELA AURELIA Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” Bistrița

XII

I

Protecţia mediului

244

Doamnele profesor Chișbora Veronica,  Hanțiu Mariana, Mureșan Ana, Borș Georgeta Alina, Onofreiu Maria

245

Elevul OLAN OTNIEL Școala Gimnazială “Lucian Blaga” Bistrița

V

I

Religie – Alianța Evanghelică, cultele baptist, penticostal și creștini după Evanghelie

246

Eleva MOGOVAN ABIGAËL Liceul Creștin “Logos” Bistrița

VII

I

Religie – Alianța Evanghelică, cultele baptist, penticostal și creștini după Evanghelie

247

Eleva VELCHEREAN ALEXANDRA Liceul Creștin “Logos” Bistrița

VII

II

Religie – Alianța Evanghelică, cultele baptist, penticostal și creștini după Evanghelie

248

Elevul MOGOVAN JONATHAN Liceul Creștin “Logos” Bistrița

VIII

I

Religie – Alianța Evanghelică, cultele baptist, penticostal și creștini după Evanghelie

249

Elevul MARCU MIHAI SAMUEL Liceul de Muzică “Tudor Jarda” Bistrița

XI

I

Religie – Alianța Evanghelică, cultele baptist, penticostal și creștini după Evanghelie

250

Domnul profesor Murza Petru

251

Elevul MOGOVAN NEEMIA Liceul Creștin “Logos” Bistrița

VI

I

Olimpiada de Religie – Alianța Evanghelică, cultele baptist, penticostal și creștini după Evanghelie

252

Doamna profesor Greab Mirela

253

Eleva CĂTUNA TABIȚA DORUȚA Școala Gimnazială Ilva Mare

VIII

II

Religie – Alianța Evanghelică, cultele baptist, penticostal și creștini după Evanghelie

254

Doamna profesor Oniga Cosmina

255

Elevul DOLHA ANDREI Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Religie – Alianța Evanghelică, cultele baptist, penticostal și creștini după Evanghelie

256

Elevul CÎMPEAN ABEL CĂTĂLIN Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

I

Religie – Alianța Evanghelică, cultele baptist, penticostal și creștini după Evanghelie

257

Domnul profesor Deuș Ioan

258

Eleva OLAH ARIANNA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VI

I

Religie – cultele reformat, evanghelic și unitarian

259

Eleva IUHOS ILKA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VII

II

Religie – cultele reformat, evanghelic și unitarian

260

Eleva DOHOTAR DEBORA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VIII

I

Religie – cultele reformat, evanghelic și unitarian

261

Eleva TORMA CSILLA MÁRIA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

IX

I

Religie – cultele reformat, evanghelic și unitarian

262

Eleva ORBAN LEILLA KRISZTINA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

X

I

Religie – cultele reformat, evanghelic și unitarian

263

Eleva KISS IULIA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XI

I

Religie – cultele reformat, evanghelic și unitarian

264

Eleva DEMETER NOEMI BEATRIX Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XI

II

Religie – cultele reformat, evanghelic și unitarian

265

Doamna profesor Lévai Ileana

266

Eleva GÁL BEATA Școala Gimnazială Cireșoaia

VII

I

Religie – cultele reformat, evanghelic și unitarian

267

Doamna profesor Dénes Ilona Klara

268

Eleva PINTEA MAIA PAULA Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița

V

I

Religie – cultelele romano-catolic de limba română și greco-catolic

269

Eleva CIOBANU REBECA Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița

VI

I

Religie – cultelele romano-catolic de limba română și greco-catolic

270

Eleva NEGRUȘA TEODORA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

VII

I

Religie – cultelele romano-catolic de limba română și greco-catolic

271

Eleva CHICIUDEAN ANTONIA MARIA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VIII

I

Religie – cultelele romano-catolic de limba română și greco-catolic

272

Elevul POP CRISTIAN ANDREI Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

II

Religie – cultelele romano-catolic de limba română și greco-catolic

273

Elevul BÎZ ADRIAN Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

XII

I

Religie – cultelele romano-catolic de limba română și greco-catolic

274

Părintele profesor Arieșan Ilie

275

Eleva BODRIHEIC EMILIANA Liceul Tehnologic “Florian Porcius” Rodna

V

I

Religie – cultul ortodox

276

Domnul profesor Moldovan Florin

277

Eleva DOHOTARI ALEXIA MARIA Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița

VI

I

Religie – cultul ortodox

278

Domnul profesor Poienaru Florin

279

Eleva FRĂȚILĂ MARIA REBECA Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean

VII

I

Religie – cultul ortodox

280

Doamna profesor Pașca Liana

281

Eleva BUGNAR ANDREEA-MARIA Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița

VIII

I

Religie – cultul ortodox

282

Doamna profesor Scridon Corina-Maria

283

Eleva POP LENUȚA VIORELIA Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Maieru

X

I

Religie – cultul ortodox

284

Doamna profesor Avram Silvia

285

Elevul IVAN IOSIF Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XI

I

Religie – cultul ortodox

286

Domnul profesor Filipaș Vasile

287

Elevul NICOARĂ PETRICĂ MARIAN Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud

XII

I

Religie – cultul ortodox

288

Doamna profesor Filimon Bogdana

289

Eleva IGNAT ANA MARIA Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud

XII

II

Religie – cultul ortodox

290

Eleva HĂDĂRĂU BIANCA RAMONA Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud

XII

III

Religie – cultul ortodox

291

Doamna profesor Pop Maria

292

Eleva HEGEDŰS RITA DIANA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XI

I

Religie – cultul romano-catolic de limba maghiară

293

Părintele profesor  Gered Petru

294

Elevul RADU TUDOR EDUARD Școala Gimnazială “Artemiu Publiu Alexi” Sîngeorz-Băi

VIII

I

Științe pentru Juniori

295

Profesorii Varvari Marin, Strugar Rodica, Scripeț Dorina

296

Eleva SIDOR FLORICA IOANA Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Maieru

VII

I

Științe socio-umane

297

Eleva BOLFĂ ISIP OMETIŢĂ IONELA Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Maieru

VII

I

Științe socio-umane

298

Domnul profesor Bindea Ovidiu

299

Eleva STRÎMBU ANDRA Școala Gimnazială “Artemiu Publiu Alexi” Sîngeorz-Băi

III

I

Științe socio-umane

300

Elevul ARAMĂ RAUL EMANUEL Școala Gimnazială “Artemiu Publiu Alexi” Sîngeorz-Băi

III

I

Științe socio-umane

301

Doamna profesor Ureche Maria

302

Elevul HOREA AUREL EMILIAN Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

I

Științe socio-umane

303

Doamna profesor Zbîncă Loredana

304

Eleva ILIUŢĂ LAVINIA DENISA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

X

I

Științe socio-umane

305

Domnul profesor Ciutan Vasile Brumărel

306

Eleva DOMIDE LĂCRIMIOARA FLORINA Colegiul Național “George Coșbuc” Năsăud

XII

I

Științe socio-umane

307

Domnul profesor Coc Dorel Alexandru

308

Elevul MUREȘAN MIHAI DANIEL Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

IX

I

Tehnologia informației

309

Elevul BOTA ALEXANDRU MARIUS Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XII

I

Tehnologia informației

310

Domnul profesor Candale Silviu

311

Elevul POP MIHAI GABRIEL Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

X

I

Tehnologia informației

312

Domnul profesor Mureșan Ciprian

313

Elevul ȚIBOCA ALESSANDRO Colegiul Național “Petru Rareș” Beclean

X

II

Tehnologia informației

314

315

Elevul CIUREA ALEXANDRU MARIUS Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

XI

I

Tehnologia informației

316

Doamna profesor Bauer Cristina

317

Eleva OLARIU MARIA LOREDANA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

XII

I

Tehnologia informației

318

Doamna profesor Lungu Iudit

PREZENTĂ

319

Elevul STÂNGU MATEI CONSTANTIN Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XII

II

Tehnologia informației

320

Doamna profesor Gălățan Susana

321

Eleva MOȚOC ANDREEA CRISTINA Liceul cu Program Sportiv Bistrița

XI

I

Turism şi alimentaţie

322

Eleva CUTE CORNELIA ADRIANA Liceul cu Program Sportiv Bistrița

XII

I

Turism şi alimentaţie

323

Profesorii Nădășan Orsolya, Pop Loredana,
Miheștean Maria, Trișcă Alin, Trișcă Sorina

324

Eleva SÎNGEORZAN CRISTINA Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Bistrița

V

I

Olimpiada gimnaziilor-Gimnaziada

325

Elevul SÎNGEORZAN DARIUS Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Bistrița

VII

I

Olimpiada gimnaziilor-Gimnaziada

326

Domnul profesor Dincă George Alexandru

327

Eleva BALAN BRIANA CLEOPATRA Liceul de Arte “Corneliu Baba” Bistrița

XI

I

Olimpiada gimnaziilor-Gimnaziada

328

Doamna profesor Borș Paraschiva

329

Elevul ILIȘUAN IANIS PATRICIU Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

I

Olimpiada interdisciplinară ”Științele Pământului”

330

Eleva ȚIGĂUAN CLAUDIA MARIA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XII

II

Olimpiada interdisciplinară ”Științele Pământului”

331

Profesorii Coroș Dorel Ștefan, Țirău Liana, Ilea Carmen, Costinași Alina, Sărmășan Adina, Moș Gabriela, Mureșan Mihai, Pop Rodica

332

Eleva RETEGAN MELISA GEORGIANA Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

X

I

Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii Dezbat”

333

Eleva ZINVELI IULIA ANNE MARIE Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

X

I

Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii Dezbat”

334

Elevul HOALBA DARIUS MARIAN Colegiul Tehnic “Infoel” Bistrița

X

I

Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii Dezbat”

335

Domnul profesor Coman Dan

336

Eleva CINDREA DARA TEODORA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

I

Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii Dezbat”

337

Eleva PĂVĂLUC GAL MIRIAM CRISTINA Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

I

Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii Dezbat”

338

Elevul HOREA AUREL EMILIAN Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița

XI

I

Olimpiada națională de argumentare, dezbatere și gândire critică ”Tinerii Dezbat”

339

Doamna profesor Zbîncă Loredana

340

Elevul TARNIȚĂ IANIS FLORIN Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistrița

IV

I

Olimpiada Naţională de Interpretare, clasele III-VIII

341

Domnul profesor Patrasciuc Ovidiu

342

Eleva TĂLPAȘ IOANA Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistrița

VI

I

Olimpiada Naţională de Interpretare, clasele III-VIII

343

Domnul profesor Borzoș-Farcaș Mircea

344

Eleva BIRIȘ-KERTÉSZ KARIN VANESSA Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” Bistrița

VIII

I

Olimpiada Naţională de Interpretare, clasele III-VIII

345

Domnul profesor Pop Ilie Valentin

346

Elevul RUNCAN ROBERT Școala Gimnazială Nimigea de Jos

V

I

Olimpiada Națională de Matematică pentru școlile/Secțiile cu Predare în Limba Maghiară (Cls. V-XII)

347

Doamna profesor Runcan Ildiko

348

Eleva COSTIN HANNA Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VI

I

Olimpiada Națională de Matematică pentru școlile/Secțiile cu Predare în Limba Maghiară (Cls. V-XII)

349

Doamna profesor Kovacs Melinda

350

Elevul FODOR BALÁZS RÓBERT Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

VII

I

Olimpiada Națională de Matematică pentru școlile/Secțiile cu Predare în Limba Maghiară (Cls. V-XII)

351

Eleva MÜLLER ÁGNES Colegiul Național “Andrei Mureșanu” Bistrița

X

I

Olimpiada Națională de Matematică pentru școlile/Secțiile cu Predare în Limba Maghiară (Cls. V-XII)

352

Doamna profesor Fodor Erika

353

Eleva MÁRTON HANNA Școala Gimnazială Cireșoaia

VIII

I

Olimpiada Națională de Matematică pentru școlile/Secțiile cu Predare în Limba Maghiară (Cls. V-XII)

354

Domnul profesor Balla Csaba

355

Eleva TODICA NADIA MARIA MIHAELA Școala Gimnazială Nr.1 Leșu

V

I

Olimpiada pentru elevii din mediul rural ”Universul cunoașterii prin lectură”

356

Doamna profesor Ursa Ioana Maria

357

Eleva BERINŢAN ADRIANA JENICA Școala Gimnazială Uriu

VI

I

Olimpiada pentru elevii din mediul rural ”Universul cunoașterii prin lectură”

358

Doamna profesor Covaciu Gabriela

359

Eleva TOMOROGA TEODORA AURICA Liceul “Radu Petrescu” Prundu Bîrgăului

VII

I

Olimpiada pentru elevii din mediul rural ”Universul cunoașterii prin lectură”

360

Doamna profesor Pugna Cornelia

361

Eleva MATEI CRINA MARIA Liceul Tehnologic Feldru

VIII

I

Olimpiada pentru elevii din mediul rural ”Universul cunoașterii prin lectură”

362

Doamna profesor Suia Adela Simona

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu