Deputatul USR Cristina Iurișniți a primit o invitație neașteptată de la Monica Anisie, ministrul demis al educației, nominalizată pentru un nou mandat în Cabinetul Cîțu, tocmai la audierile din comisia pentru educație. În prezentarea susținută în fața comisiei pentru aviz ministrul Anisie a vorbit și despre introducerea educației pentru sănătate în școli, devenită prioritară, mai ales în contextul amenințărilor epidemice și a anunțat formarea unui grup de lucru ministerial pe această temă. Ministru Anisie a invitat-o pe Cristina Iurișniți, inițiatoarea unui proiect legislativ care introduce această discplină în curricula școlară.
Cristian Iurișniți a remarcat pe facebook că MEN ar fi trebuit să înceapă demersurile cu introducerea disciplinei demult si că o strategie trebuia finalizată până în decembrie anul trecut, însă că important este ca lucrurile să se urnească totuși: ”În acest context al unei atenții sporite pentru sănătatea copiilor noștri, am reușit să conving Ministerul Educației să demareze introducerea Educației pentru sănătate în școli conform legii Educației! Strategia trebuia finalizată in decembrie 2019.
Munca mea din Parlament de a aduce vizibilitate și promovare educației pentru sănătate dar și educației sexuale adaptate vârstelor la nivel de prevenție, atât la nivel formal cât și non formal a găsit în sfârșit sprijin la Minister.
PSD nu a mișcat un deget pentru a susține educația pentru sănătate în școli.
Ministrul a anunțat crearea unui grup de lucru la care m-a invitat public in sedinta audierilor pentru a-mi aduce personal contribuția în acest sens! ” a mai scris deputatul USR. Monica Anisie nu a primit avizul deputaților din comisiile reunite de educație după vot,
În aceeași postare deputatul USR scrie și că miercuri ar fi trebuit să reprezinte România la Bruxelles, la reuniunea interparlamentară organizată de Parlamentul European pentru egalitatea de șanse și de gen, promovarea femeilor la nivel decizional, recunoașterea drepturilor fundamentale ale acestora conform actelor normative europene, însă că reuniunea a fost anulată la pachet cu alte sute de evenimente din Parlamentul European, din cauza amenințării epidemiei de coronavirus.