Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ce au putut face șefii unei primării din Bistrița-Năsăud pentru a-i obliga pe cei reveniți din străinătate să se autoizoleze

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

O primărie din Bistrița-Năsăud a recurs la un o strategie cel puțin controversată pentru a-i deconspira pe cei care s-au întors recent din străinătate și n-au anunțat autoritățile sanitare pentru a fi izolați la domiciliu.

Numele  unor locuitori din Rodna, care s-ar fi întors recent din străinătate fără să informeze medicul de familie au fost trecute pe un așa zis  panou online  al rușinii cu nume și prenume, adresă și țara din care s-au întors. Interesant este că niciunul dintre cei menționați pe pagina primăriei nu ar fi revenit  din zona roșie (Italia, China (provincia Hubei, Coreea de Sud) Restul sunt trecuți ca reveniți din Austria, Marea Britanie, Spania  Olanda sau Belgia, adică țări pentru care nu există obligativitatea de a intra în carantină sau izolare. Unul singur e din Germania însă interdicția de zonă galbenă e doar pentru regiunea Heinsberg și Renania de Nord Autoritățile centrale. Pe harta zonelor de tranzit se precizează că persoanele simptomatice revenite din Germania, Franța sau Spania ar trebui să fie testate pentru COVID-19.

Cu toate acestea  autoritățile locale au folosit pagina de facebook a instituției pentru a le comunica sâmbătă să contacteze medicul de familie și să se izoleze la domiciliu (Nota red. numele le-am hașurat noi ) sau să-l  contacteze pe  primarul Valentin Grapini, pe șeful SVSU sau pe agentul de poliție din comună.

Au făcut harcea-parcea GDPR

Afișarea numelor pe site-ul primăriei a stârnit reacții diverse: marea majoritate l-a aprobat pe primar si s-a arătat revoltată că respectivele persoane se plimbă nestingherite prin comună, în timp ce alții au remarcat că pe listă sunt numeroase erori și că unii nu s-ar fi aflat în țările mentionate, iar daca au revenit de acolo, unii și în urmă cu 3 săptămâni, țările în cauză nu sunt pe listele cu restricții.

Primarul Tinu Grapini a intervenit împăciutor : ”Oameni buni tratati problema cu seriozitate lasati orgoliile aici vb de siguranta cetatenilor orideunde (sic) sant si vin precum si localnicii respectati regulele si daca sant lucruri eronate le putem rezolva noi trebuie sa dam curs la fiecare informatie va multumesc pt intelegere” .

În discuție  a intervenit și un medic de familie care și el face aceleași erori: le cere unor persoane care au revenit din țări care nu sunt pe harta galbenă să contacteze medicii.

Demersul administrației locale din Rodna este nu doar discutabil, dar și ilegal. Regulamentul european de protecție a datelor personale  (GDPR) intrat în vigoare anul trecut în mai interzice orice fel de afișare a numelor fără acordul expres al persoanelor in cauză, iar amenzile pentru asemenea isprăvi sunt uriașe  De altfel listele cu persoanele izolate la domiciliu sau a celor aflate în carantină sunt ținute de DSP cu caracter de ”strict secret”.

FOTO: pagina de facebook a Primăriei Rodna (numele au fost hașurate de BistritaExpress)

Share.

About Author

Lasă un comentariu