Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Un individ din Reteag care a îmbolnăvit 6 persoane și a trimis alte zeci în izolare pus sub acuzare de procurori

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Procurorii din Beclean i-au făcut dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor unui bărbat din Reteag, Flaviu A.  care a ținut morțiș să organizeze  o reuniune religioasă la Biserica Penticostală din localitate, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud.

Omul n-a ținut cont nici de recomandările poliției, care i-au explicat că în lipsa unui aviz de la Direcția de sănătate Publică nu poate ține manifestarea și l-au invitat să renunțe și nici de riscul pe care și l-a asumat în plină epidemie de coronavirus. A renunțat doar la organizarea la Biserica, unde nu a primit acceptul pentru manifestare, însă i-a mutat pe cei invitați, între care și trei suceveni la el acasă, în 11 martie pentru a-și desfășura reuniunea religioasă. Potrivit reglementărilor în vigoare la ora respectivă adunările sub 1000 de participanți erau permise doar cu avizul DSP.

În total 20 de oameni s-au adunat la reuniunea religioasă și cu siguranță au ajuns să regrete amarnic decizia. Si asta pentru că 6 dintre aceștia au ajuns la Infecțioase, 2 cu diagnostic confirmat de coronavirus, alți patru cu simptome în așteptarea rezultatelor testelor. În acest moment 68 de oameni, adică ceialti prezenți la reuniune plus familiile și contacții direcți,  sunt în izolare la domiciliu după evenimentul religios organizat de  Flaviu A. Ancheta epidemiologică făcută de DSP este încă în desfășurare, în condițiile în care cei trei suceveni prezenți nu au fost nici până acum identificați.

Organizatorul reuniunii de pomină riscă ani grei de închisoare după isprava sa. Procurorii i-au deschis dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.

Share.

About Author

5 comentarii

    • Simona Bozbici în

      Nu au primit avizul Directiei de sanatate Publica. Daca nu erau probleme cu infectarea nu se intampla probabil nimic, dar vedeti dvs, au auvut ghinion. O infectie comunitară masiva i-as spune.Nu-i va fi usor in instanta

Lasă un comentariu