Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Atenție mare! Încă puteți plăti dacă circulați cu declarații false de justificare a deplasării. Ce au pățit doi bărbați în apropiere de Beclean

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Exact în ziua în care CCR a declarat neconstituționale amenzile pentru încălcarea stării de urgență, în 6 mai,  doi bărbați aflați într-o mașină au fost opriți de polițiștii din Beclean pe 172 D în comuna Braniștea, și li s-au solicitat documentele de deplasare, conform ordonanțelor militare.

Amândoi, atât șoferul, cât și pasagerul său au arătat agenților de poliție declarații că ar fi angajați ai unei societăți comerciale, cu profil de construcții, din Cluj Napoca. La verificarea prin intermediul aplicației  Revisal, o practică curentă deja printre polițiștii beclenari, s-a dovedit că niciunul nu era angajat, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean. Așa că cei doi s-au trezit fiecare cu câte un dosar pentru fals în declarații sub semnătură privată și uz de fals, informează în două comunicate de presă,  redactate în 7 mai,  Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud.

Sancțiunile penale rămân în picioare, amenzile pentru încălcarea ordonanțelor militare pot fi anulate, dar numai de judecători

Chiar dacă CCR a declarat neconstituționale amenzile date în timpul stării de urgență în 6 mai, sancțiunile penale sunt separate de sancțiunile contravenționale, atrage atenția procurorul  general al României, Gabriela Scutea într-o intervenție la Europa FM. Altfel spus  rămân în picioare  dosarele penale care au fost făcute pentru zădărnicirea combaterii pandemiei, care au pedepse cu închisoarea sau amenzi mai mari, aplicate persoanelor care s-au internat în spitale și au contaminat deopotrivă cadre medicale și pacienți dar și cele pentru fals si uz de fals în declarații,

În privința amenzilor declarate neconstituționale acestea nu vor putea fi anulate decât de instanțele de judecata sesizate în baza deciziei CCR și numai după apariția deciziei CCR în Monitorul Oficial

Share.

About Author

Lasă un comentariu