Aproape 80% din absolvenții claselor a 8-a și a 12-a din Bistrița-Năsăud sunt așteptați mâine la cursurile de pregătire pentru examenele naționale, respectiv Bacalaureat.
Inspectorul general școlar Mihai Mureșan spune că pentru 87% din cei 3036 de absolvenți de clasa a 8-a există de la părinți sau tutori declarație de acord pentru frecventarea cursurilor de pregătire. ”Aceasta nu înseamnă că nu pot fi mai mulți elevi la aceste cursuri organizate în școli. Cei care vin cu declarațiile la ei sunt primiți la pregătire. Iar părinților vreau să le transmit că școlile sunt spații foarte sigure pentru că s-au luat toate măsurile”, explică șeful ISJ Bistrița-Năsăud.
Numărul absolvenților clasei a XII care participă la pregătiri și au transmis acorduri este ceva mai mic, în jur de 1630 din 2331 elevi ai promoției 2020 la nivelul județului, adică 70%. Inspectorul general mai spune și că a trecut personal prin toate școlile și că toate sunt pregătite. Mai mult prima serie de măști de protecție, a ajuns de sâmbătă în toate școlile din județ, dă asigurări inspectorul șef al ISJ Bistrița-Năsăud.
Credit foto: Radio Hit