Absolvenții liceului din promoția 2020 dar și candidați din alte promoții care nu au reușit să-și obțină diploma de Bacalaureat susțin astăzi proba la limba română a examenului maturității, în condiții speciale de distanțare socială.
În județ au fost așteptați la examenul de limba și literatura română 2400 de candidați dintre care 419 provin din promoții anterioare.
Măsurile speciale de la Evaluarea Națională s-au repetat și în cazul Bacalaureatului: la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor a fost măsurată temperatura , care nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius) de un cadrul medical care asigură asistența medicală pe întreaga durată de desfășurare a activității. Candidații poartă obligatoriu mască de protecție de la intrarea în clădire și până la finalul examenului, iar intrările și ieșirile organizate pe circuite speciale și marcate corespunzător, iar distanța între candidați este de 2 metri și din față și din lateral.
Cei care n-au trecut de proba termometrului sau au fost in izolare pot susține examenul în iulie
O nouă sesiune intermediară a Bacului este organizată începând din 6 iulie doar pentru cei care n-au trecut de proba termometrului la intrarea în săli sau s-au aflat în izolare impusă ori în carantină pe timpul primelor probe. Lor li se adaugă cei care au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni, precizează un comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud.
Potrivit sursei citate Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 25 iunie, între orele 8:00 – 16:00.