Accesul cu mașina în Grecia se poate face în prima jumătate a lunii iulie printr-un singur punct de frontieră de la granița bulgaro-elenă, iar călătorii care intra în țară sunt obligați să aibă asupra lor, completat, un formular electronic. Călătorii trebuie să știe că la intrarea în țară, la singurul punct deschis, cozile sunt kilometrice.
Potrivit unei informări transmise de Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud românii care intenționează să călătorească în Grecia trebuie să știe că accesul rutier pe teritoriul acestei țări este permis în perioada 1-15 iulie a.c. numai prin punctul de trecere al frontierei bulgaro-elene de la Kulata-Promachonas. Măsura a fost luată ca urmare a introducerii obligativității completării formularului electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidența celor care se deplasează în această țară.
În plus , începând cu data de 1 iulie 2020, toate persoanele care intră pe teritoriul Grecie indiferent că o fac cu avionul, pe cale rutieră sau maritimă sunt obligate să completeze, cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea călătoriei, un formular electronic (Passenger Locator Form), prin intermediul căruia să poată fi asigurată evidența electronică a celor care călătoresc în această țară.
Autoritățile românești atrag atenția că după completare, solicitanții vor primi un cod unic de confirmare a înregistrării, care trebuie prezentat autorităților de frontieră fie în format electronic sau tipărit în momentul intrării pe teritoriul elen.
Formularul este disponibil în limba engleză la adresa https://travel.gov.gr.
Teste Covid 19 prin selecție
MAE anunță și că la intrarea în Grecia se fac și teste aleatorii pentru depistarea infectării cu SARS-CoV-2. ”Persoana testată trebuie să aștepte rezultatul timp de 24 de ore, în condiții de autoizolare, la adresa pe care a declarat-o în formularul electronic. Rămân obligatorii măsurile generale de prevenție: purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor și de distanțare socială. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără niciun preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs”, a atransmis MAE.
Sursa foto:TravelingMag.ro