Procurorii din Năsăud au deschis un dosar de cercetare penală în care investighează lanțul de erori care a dus la declanșarea focarului de îmbolnăviri cu Covid 19 de la Căminul pentru persoane Vârstnice din Maieru, în urma căruia au decedat 5 persoane și mai bine de două treimi dintre rezidenți au fost internați în Spitalul Județean de Urgență.
Prefectul Stelian Dolha a declarat într-o conferință de presă că i-a cerut conducerii Inspectoratului Județean de poliție un punct de vedere în acest caz, aceasta în condițiile în care ancheta epidemiologică a ajuns la concluzia că la originea îmbolnăvirilor ar fi un prost management care i-a permis unei infirmiere să nu-și ia măsuri de protecție: ” în mod normal ținând cont de riscurile pe care le ridică activitatea din acest centru cu vârstnici care au tot felul de comorbidități acolo ar trebui în mod normal, și fără pandemie personalul ar trebui sa poarte mănuși și măști., nu vorbim de situația de acum. E foarte grav ce s-a întâmplat”.
După solicitare prefectul a primit luni un răspuns de la IPJ care i-a comunicat că a fost sesizat Parchetul din Năsăud care a deschis un dosar de cercetare penală în cauză sub acuzația de zădărnicire a combaterii bolilor.