Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Un bistrițean s-a aventurat prin Bistrița pe un moped neînmatriculat fără să știe să-l conducă. Ce a pățit

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Un bărbat de 33 ani s-a izbit cu mopedul de un autoturism în jurul amiezii, astăzi în Bistrița pe strada Busuiocului, după ce a pierdut controlul vehicolului.

Polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că autorul accidentului conducea un vehicul neînmatriculat și, mai rău, nu avea nici carnet. Accidentul care a avut loc în sensul de mers spre Subcetate s-a soldat cu rănirea  șoferului de moped. Atât el, cât și conducătorul auto, în vârstă de 46 de ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La verificarea vehiculului, polițiștii au constatat că mopedul are atribuit un număr fals, neînregistrat. Astfel, bărbatului i-a fost întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă, conducere fără permis, dar și conducerea unui vehicul înmatriculat cu număr de înmatriculare fals. Cercetările continuă.

Share.

About Author

Lasă un comentariu