Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Deputatul Cristina Iurișniți, sesizare la Garda de Mediu împotriva administrației din Rodna

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Parlamentarul USR acuză conducerea  Primăriei Rodna că asistă impasibilă la încălcarea legii în privința serviciilor de salubritate de către operatorul județean fără să ia niciun  fel de măsuri deși are această obligație.  Acuzațiile vizează existența unor zone cu deseuri abandonate pe care primaria ar trebui sa le monitorizeze și să ia măsuri.

Pe data de 7 august a.c., prin Biroul parlamentar din județul Bistrița-Năsăud, am sesizat Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu cu privire la o excavație și un amplasament de deșeuri abandonate, la coordonatele 47.436547, 24.807251, pe DJ172D în direcția Valea Vinului, pe partea dreaptă și stângă a drumului.

Pentru încălcarea prevederilor prevăzute de art. 19 alin (2) litera a) și c) și art. 19 alin (3) sunt prevăzute sancțiuni de către art 61 alin (1) litera a) în sarcina persoanelor fizice și/sau juridice, în speță Primăria Rodna și compania SC SUPERCOM SA, operatorul de salubrizare precum și a persoanelor care au abandonat deșeurile.  De asemenea potrivit art. 61^1, în situația abandonării deșeurilor potrivit – art 19 alin (3), se prevede și sancţiunea contravenţională complementară: ridicarea deşeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate, curăţarea terenului, precum şi eliminarea acestora conform legislaţiei în vigoare.” scrie parlamentarul USR într-un comunicat de presă.

Cristina Iurișniți spune că așteapta răspunsul Gărzii de Mediu: ”În urma acestei sesizări, aștept ca organele abilitate să să își facă datoria și să sancționeze pe cei care se fac vinovați de situația semnalată. Administrația locală trebuie făcută doar în interesul oamenilor, nu în interesul membrilor și clientelei de partid. Doar prin responsabilitate, profesionalism și onestitate, guvernarea locală va schimba cu adevărat viața cetățenilor din comunitățile locale ” a mai scris parlamentarul. Aceasta nu este la prima sesizare la adresa conducerii Primăriei din Rodna. În urmă cu câteva luni a cerut sanctionarea conducerii Primăriei după ce s-a transformat cu de la sine putere în firma de dezinfecție și a stropit folosind un tun de zapada cu verocid de uz animal  străzile din Sângeorz_bai si din Rodna. Primaria condusă de primarul Valentin Grapini a primit atunci o amenda de 10 000 de lei.

Sursa foto: Green Report

Share.

About Author

Lasă un comentariu