Un doctor în economie originar din Bistrița-Năsăud, Cornel Ban a primit în august, prin atribuire directă de la Consiliul Județean contractul pentru realizarea strategiei de dezvoltare a județului pentru perioada 2021-2027. Pentru lucrare va primi în jur de 100 000 de lei, adică aproape un miliard de lei vechi, atribuirea fiind făcută suspect de netransparent, printr-o simplă scrisoare de invitație de depunere de ofertă și fără ca anunțul să ajungă la îndemâna unor alți potențial ofertanți .
Atribuire în campanie pentru o strategie valabilă post-alegeri
Interesant este că sefii Consiliului Județean nu au mai apelat, dacă tot a fost vorba de depunere de oferte așa au făcut-o si acum 8 ani, la experți cu care a mai lucrat, precum profesorul Stelian Brad și echipa sa de la Universitatea din Cluj, cel care a făcut strategia până în 2020 , dar nici nu au cerut oferte de la alte echipe cu expertiză în strategii, ci au mers exclusiv pe mâna profesorului din BN care are catedra în prezent la o universitate din Danemarca. Și tot bizar, din punct de vedere al finalului de mandat este și faptul că președintele CJ, Radu Moldovan a insistat să atribuie contractul înaintea campaniei electorale, cea în care candidează, fără să mai aștepte rezultatul alegerilor, așa cum s-ar fi impus.
Trăim decenii de împliniri mărețe
Explicația grabei suspecte pentru cei foarte puțini care au știut de contractul generos de 1 miliard de lei (98500 de lei, mai exact potrivit precizărilor venite din partea titularului de contract într-o discuție purtată pe facebook ) a venit în a doua săptămână de campanie, duminică, 14 septembrie printr-un articol-analiză publicat de Cornel Ban alături de un alt coleg în ziarul Libertatea în calitate de Cercetători în economie în care îl transformă pe Radu Moldovan în campionul atragerii de fonduri europene în România, Folosind surse de la Ministerul Fondurilor Europene și INS
cei doi ajung la concluzia că Bistrița-Năsăud ar fi pe locul 3 din țară la alocarea pe cap de locuitor, desi nu e nici măcar în top 5, conform statisticilor MFE , în condițiile în care clasamentul indica altă ierarhie al valorii banilor atrasi, vezi harta. Mai mult decat atât după ce ajung la concluzia ca judetul ar avea cam 8000 de lei pe cap de locuitor atrași din 2014 adica locul 3 se apuca sa analizeze situația judetului fara sa explice de ce nu o fac in cazul primelor 2 clasate , potrivit propriului criteriu, alocare/capita , adica Tulcea si Ilfov. Ulterior într-o conversație cu autorul acestui articol, profesorul Ban susține că nu cunoștea îndeaproape decât situația din Bistrița, mențiune pe care nu a făcut-o însă în materialul din Libertatea.
Iar articolul e plin de elogii la adresa lui Radu Moldovan, aspect cu totul neobisnuit pentru o analiză de acest tip : ”Cum ar veni, harnica administrație a județului Bistrița-Năsăud, condusă de, probabil, cea mai bună echipă de administrație județeană din România, cum este cea a lui Emil Radu Moldovan, a adus, într-un județ mai degrabă rural și fără atuuri geografice, fără universitate proprie și fără greutate administrativă, de două ori mai mulți bani europeni pe cap de locuitor decât Bucureștiul!” este concluzia analizei profesorului Ban, cel chemat de Moldovan să facă strategia judetului BN cu 100000 de lei . Si nu e singura frază de acest gen: ”Trebuie să fii extrem de lipsit de obiectivitate și să negi că banii aceia nu se văd în spitale, drumuri, restaurări de patrimoniu” sau ”Administrația din Bistrița-Năsăud este de nouă ori mai performantă decât cea din Teleorman.(era interesanta si o raportare salarii medii nete Bistrița -Năsăud-Teleorman, in defavoarea Bistriței de câțiva ani)
Cornel Ban spune însă că nu vede nicio legătură între adjudecarea strategiei de dezvoltare și laudațio pentru președinte și spune că la fel intenționează să procedeze și în cazul primarului Emil Boc . Cât despre strategia pe care o va face pentru județ, doctorul in economie spune ca va dura între septembrie anul acesta si ianuarie și ca va lucra cu o echipă de 9 oameni, iar impozitele de 22 % vor fi plătite statului danez, unde ar fi inmatriculată firma lui Corneliu Ban .
În mod cert ca nu va avea dimensiunile precedentei strategii devreme ce Cornel Ban vorbeste doar despre realizarea unei analizepentru accesarae fondurilor europene în noul exercițiu.
Interesant este si faptul că articolul independentului Corneliu Ban a fost preluat de mai multe publicații naționale și alte câteva locale, din BN , dar și distribuit intens pe rețelele de socializare de către activistii PSD.