Ioan Turc, candidatul PNL-USR-PLUS trece în revistă măsurile pe care le va lua dacă va ajunge primar, pentru ca situații cum este cea din fața Direcției de Servicii Sociale a Primăriei, cu cozi și înghesuială de astzăi dar și din alte zile să nu se mai repete: ”Mai mulți bistrițeni s-au arătat deranjați de felul în care pot să-și rezolve problemele la sediul Direcției de Servicii Sociale a Primăriei Bistrița, fapt reflectat și în presa locală.
Deoarece instituția are un program restrâns de relații cu publicul, se creează o aglomerație nefirească la intrarea în sediu, cu atât mai mult cu cât există încă stare de alertă, iar distanțarea socială e importantă” scrie pe facebook candidatul alianței liberale.
Turc a reamintit că în programul său de candidatură a prevăzut și o extindere a programului municipalității: ” reamintesc concitadinilor mei că, după 27 septembrie, voi introduce un interval orar extins pentru serviciile municipalității ce presupun contact cu publicul. Prin urmare, și la Direcția pentru Servicii Sociale din Primăria Bistrița programul de lucru va fi în două schimburi, între orele 07.00 și 19.00, astfel fiind rezolvată situația neplăcută din prezent. Nu e deloc normal să avem contribuabili stând la coadă pe trotuare încercând să ajungă la Primărie!
Și la Bistrița #SePoate!” mai scrie Turc.
Emisiune electorală realizată la comanda Partidului Național Liberal – Filiala Bistrița-Năsăud, de Simedia Grup SRL, cod mandatar financiar: 21200012)