Ceremonie de comemorare a Holocaustului astăzi la Bistrița, la Monumentul Deportaţilor din fața Sinagogii.
Momentul a inclus o reuniune simbolică cu alocuțiuni, rugăciuni și depunere de coroane în memoria victimelor Holocaustului, mulți deportați în lagărele naziste chiar din Bistrița sau de pe teritoriul actual al județului Bistrița-Năsăud.
Prefectul Stelian Dolha, prezent la eveniment alături de alte oficialități locale a vorbit despre semnificația uneia dintre cele mai negre episoade ale istoriei: ”„ ̆ ̆ ̧̆, ̆ ̆ , ̧ .
̆ , 9 ̆ ̂ , ̧̆ ̧ . ̆ ̆ ̆ ̆ ̆ ̂̂ ̧ ̆ ̆ ̆ ̆. ̆ ̗̂ ̆ ̧ ̗̆ ̗̆ ̗ ̗̆ ̗ ̗̆ , ̆ – ̆̆ , ̗ ̆ ̆ , ̗ ̆ ̂- ̗̂ ̗ ̂ .” a transmis prefectul celor prezenți.
Peste 6.000 de evrei din Bistrița-Năsăud au fost smulși din casele lor în primăvara și vara anului 1944 pentru a fi deportaţi în lagărele naziste din Germania. Foarte mulți dintre ei, în jur de 300 au pierit înainte de deportare, de foame și boli într-un lagar amenajat pe amplasamentul actualei Stațiuni Pomicole din Bistrița , şi au fost înmormântaţi într-o groapă comună. Dintre cei transportaţi cu trenurile în Germania, doar 700 s-au întors acasă.