Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Filmul unui accident produs în Lechința s-a viralizat pe youtube: un șofer scapă ca prin minune după o depășire riscantă care l-a aruncat în șanț

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Un accident produs duminică, 17 octombrie de un șofer imprudent pe o șosea din comuna Lechința și  filmat de camera de bord a unei mașini depășite cu câteva secunde înainte, a devenit  viral pe youtube.

Video-ul postat pe canalul  Reckless ROads are 138 500 de vizualizări și foarte multe comentarii.

În filmulețul de 1 minut și 15 secunde se poate vedea cum un șofer extrem de imprudent intră cu viteză, în depășire, pe linie continuă pe un drum de țară, în timp ce din față vine un alt autoturism:   mașina imprudentului reușește să treacă milimetric, însă  intră în derapaj puternic pe carosabilul umed și este aruncată în șanț după ce patinează o bucată pe aripă. Mașina scoate un fum negru și dens când reușește să se oprească, iar șoferul iese aparent nevătămat din mașina înfiptă în șant. Șoferul a cărui cameră de bord  a înregistrat totul poate fi văzut ieșind sa verifice dacă poate ajuta, însă celălalt șofer care a reusit să părăsească mașina avariată îi face semn ca e în regulă: 

Comentariile sunt necruțătoare: ”Un kamikaze pe 4 roti, din păcate multi au murit din prostia altora. Zilnic mor 6 oameni pe șoselele din Romania conform statisticii ” scrie un comentator, iar altul: ”Complet pe dinafară…… șosea umeda, viteză mare, depășire riscantă…… un adevărat pericol…..” comentează un altul.

Permisul suspendat 60 de zile

Iar recomandarea unui alt internaut a fost: ” Un an fără permis pentru astfel de depașiri. Si data viitoare unii ca el se gândesc de doua ori daca sa o facă sau nu”. Sancțiunea poliției a fost mult mai mică: 60 de zile permisul suspendat pentru depășire neregulamentară. ”Kamikaze” are 30 de ani, este din Șieu Odorhei, iar accidentul s-a produs pe drumul județean 172E, între localitățile Lechința și Matei: ” Conducătorul  ar fi efectuat o depășire neregulamentară, a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. A fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002, pentru depășire neregulamentară, iar ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile” a transmis a doua zi IPJ Bistrița-Năsăud.

 

 

 

 

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu