Liberalii și-au depus astăzi candidaturile și lista de semnături la Biroul Electoral Județean în jurul orelor 15,00. ”Avem cea mai bună listă” a anunțat Ioan Turc, președintele județean al PNL, care a făcut și oficiile de prezentare la declarațiile din fața palatului Administrativ.
”Deschidem la Camera Deputaţilor cu deputatul Robert Sighiartău, secretar general al Partidului Naţional Liberal, un om care şi-a făcut o notorietate foarte bună la nivel naţional, doamna Diana Morar, secretar de stat, de asemenea este un coleg care în Ministerul Justiţiei, inclusiv pe relaţia cu Parlamentul care este în portofoliul acesteia, a arătat că are competenţele juridice şi avem nevoie de jurişti buni în Parlamentul României. De asemenea, domnul Florin Urâte e pe locul trei şi credeţi-mă că loteria e una care poate produce surprize şi plăcute, un om de afaceri, un bun manager, care ar aduce un plus de valoare în Parlament. La Senat este domnul Ovidiu Florean, inginer electromecanic, secretar general al filialei, un om integru, un om ale cărui competenţe se vor regăsi în Parlament” a spus Ioan Turc.
Robert Sighiartău secretarul general al PNL, cel care a fost prezent și ieri la București la depunerea candidaturilor echipei de pe lista Bucureștiului a vorbit despre mandatul greu de deputat al opoziției dar și despre ce rezervă viitorul: ”În cei patru ani de zile, cu toate că a fost un mandat extrem de dificil în Opoziţie, am reuşit împreună cu colegii mei să trec câteva proiecte de lege extrem de importante pentru toţi românii. Mă refer la proiectul pentru majorarea alocaţiilor, de indexare cu rata inflaţiei a alocaţiilor, dar şi la cele două proiecte extrem de importante şi cu impact extrem de mare pentru toţi românii: eliminarea supraaccizei la combustibil, care a dus la scăderea preţului la pompă, şi la eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, o gură de aer şi pentru angajatori, şi pentru angajaţi…PNL a câştigat alegerile locale şi sunt sigur că în 6 decembrie românii vor da PNL un mandat de patru ani. Este extrem de important să înţelegem că aceasta este ultima bătălie, o bătălie extrem de importantă pentru viitorul României. Ne dorim să avem patru ani fără PSD, în care vrem să dezvoltăm comunităţile noastre şi aici trebuie să vorbim despre judeţul Bistriţa-Năsăud şi despre Bistriţa”.
Diana Morar a vorbit despre nevoia de a duce vocea femeilor din Bistrița-Năsăud în Parlament: ”Consider că experienţa mea ca avocat de 15 ani, precum şi experienţa acumulată în acest an în care am reprezentat Ministerul Justiţiei constituie o bază solidă care să mă recomande drept un parlamentar bun. Consider că în România sistemul legislativ trebuie readaptat, reconectat la principiile şi normele europene, iar acesta trebuie să fie simplu şi accesibil cetăţeanului. Apreciez că experienţa mea profesională va sta la baza acestui demers pe care mi-l doresc din postura de deputat. Considre că voi fi un reprezentant al femeilor din judeţul Bistriţa-Năsăud pentru a aduce vocea lor în Parlament” a spus avocata care este secretar de stat la Justiție.
Ovidiu Florean, consilierul judetean care deschide lista la Senat a PNL-ului a declarat:” Vreau să le transmit conjudeţenilor noştri că după patru ani de guvernare în Parlament PSD, cu majoritatea formată de Liviu Dragnea, este cazul să avem o guvernare de dreapta, corectă, cinstită, performantă. Stimaţi concetăţeni, vă rog să nu uitaţi niciodată cu ce s-a ocupat PSD după ce a preluat guvernarea. Schimbarea legilor justiţiei a fost o prioritate pentru ei, amnistiţia şi graţierea ca să poată să scape de răspunderea penală. Vă rog să veniţi în număr mare la vot, să votaţi cu PNL să avem o guvernare de dreapta care să ducă România pe drumul cel mai bun”