Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Prefectul cere instituțiilor publice raport zilnic cu numărul de îmbolnăviri COVID 19 pentru asigurarea continuității acolo unde izbucnesc focare epidemice

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Instituțiile publice vor trebui să comunice zilnic Prefecturii situația îmbolnăvirilor de Covid 19 ale personalului propriu pentru evitarea situațiilor de blocaj sau de întreruperea a activității în eventualitatea apariției unor focare.

Raportul este solicitat atât instituțiilor care fac parte din Colegiul Prefectural (instituțiile deconcentrate) cât și Consiliului Județean și instituțiilor din subordinea acestora, după ce apariția unui focar de coronavirus la Casa Asigurărilor de Sănătate a blocat pur și simplu activitatea acestei instituții cu o intensa activitate cu publicul și furnizorii de servicii. Instituția condusă de prefectul Stelian Dolha a anunțat că va monitoriza suplimentar numărul cazurilor și măsurile specifice aplicate în cadrul instituțiilor care fac parte din Colegiul Prefectural, Consiliului Județean și instituțiilor subordonate acestuia.

Măsura trimiterii unui raport care să cuprindă situația îmbolnăvirilor în rândul angajaților, dar și soluții pentru asigurarea continuității în caz de focar epidemic va fi aplicată începând de joi, 12 noiembrie.  Pentru situația unor dificultăți majore Instituția Prefectului va oferi sprijin pentru găsirea de soluții temporare de funcționare.

Share.

About Author

Lasă un comentariu