Cumpărăturile pentru Crăciun i-au scos din casele unde trebuiau să rămână în izolare pe doi bărbați, unul din Bistrița și pe un altul din Beclean. Cei doi aveau decizi DSP de izolare respectiv carantinare și au fost surprinși de polițiștii care făceau vizitele de verificare în afara locuințelor.
Ieri, în jurul orei 11.30, un bărbat din Bistrița a părăsit domiciliul, încălcând astfel măsura izolării, dispusă de către Direcția de Sănătate Publică. Bărbatul a fost depistat de polițiștii de la Poliția Locală, precizează într-un comunicat de presa IPJ. Acum barbatul risca dosar penal pentru zădănicirea combaterii bolilor.
Într-o situație și mai complicată s-a pus un locuitor din Șintereag care avea decizie de carantinare ca urmare a infectarii cu Covid 19. Bărbatul nu a fost gasit la domiciliul său în momentul vizitei polițiștilor beclenari de ieri, asa că s-a ales cu amendă de 1000 de lei și dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. În plus în cazul lui a fost sesizat Centrul de Judetean de Coordonare a Intervenției, care ar putea dispune carantinare obligatorie într-un centru.
În total pentru neregulile constatate în ultimele 24 de ore în privința interdicțiilor de deplasare n timpul nopții, respectiv nerespectarea masurilor de protecție polițiștii au dat 105 sancțiuni contravenționale, în valoare de 16.200 de lei. ”Din totalul acestora, 36 de sancțiuni, în valoare de 10.200 de lei, au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, în cadrul acțiunilor desfășurate în intervalul orar 23.00-05.00, celelalte fiind aplicate pentru alte abateri prevăzute de Legea55/2020” transmite IPJ.