O delegație a ADR Nord-Vest, condusă de fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș s-a întâlnit astăzi cu primarul Bistriței Ioan Turc și cu city-managerul Ioan Peteleu la sediul primăriei.
Scopul întâlnirii a fost trecerea în revistă a proiectelor pe fonduri europene derulate de municipalitate sau aflate în stadiul de propunere: au fost analizate ”stadiile de implementare pentru proiectele de reabilitare termică a blocurilor de locuințe, insistându-se pe importanța intervenției asupra locuințelor de pe culoarele de mobilitate urbană.” scrie Ioan Turc pe facebook. El a ținut să precizeze și că a propus și includerea la finanțare europeană a unor reabilitări de imobile colective din zona istorică, în condițiile în care sunt excluse de la eligibilitate locuințele și casele individuale din aceeași zona istorică.
Centrul Intermodal, unul dintre cele mai controversate proiecte rămase de la administrația Crețu, criticat de Ioan Turc în campania electorală a fost pe agenda discuțiilor cu Boloș. Fără a oferi detalii, Ioan Turc a scris că în acest caz se încearcă soluții alternative. S-a vorbit si despre Linia Verde și Axa de transport Garii-Decebal,-Andrei Mureșanu: ” au fost prezentate proiectele referitoare la iluminatul public, pistele pentru cicliști… axa de transport Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, dar și Linia Verde. La fiecare proiect, directorul Marcel Boloș a avut observații pertinente și chiar sugestii menite să optimizeze derularea efectivă a investițiilor.” precizează primarul Turc.
Programele noi de mobilitate urbană
”În ce privește noile programe referitoare la mobilitatea și regenerarea urbană, au fost enumerate legătura dintre Viișoara și Unirea pe lăngă râul Bistrița, reamenajarea zonei agroalimentare Decebal (cu dorita achiziție a Halei), reconfigurări citadine în perimetrele Lamă, Piața Morii și Independenței-Nord, dar și modernizarea zonei Lac MHC și a ștrandului “Codrișor”, care vor deveni baze de agrement cu facilități extinse.
În 21 aprilie, va exista o nouă întrevedere pe tema finanțărilor europene destinate municipiului Bistrița. Îi mulțumesc domnului Boloș pentru solicitudine, ADR Nord-Vest fiind partenerul ideal pentru reușita emancipării urbanistice pe care ne-o dorim cu toții.” a mai scris primarul Turc despre întâlnirea cu Boloș.