În jur de 330 de școli din județul Bistrița-Năsăud vor fi scutite anul acesta de plata taxei de salubrizare de catre operatorul de salubritate, Supercom, după ce prefectul Stelian Dolha a cerut conducerii companiei sa se implice mai activ în campaniile pentru protecția mediului.
Potrivit Instituției Prefectului , în urma întâlnirii dintre prefectul Stelian Dolha și managerul general de la Supercom, compania de salubritate s-a angajat să susțină eforturile scolilor din judet de a se implica activ în acțiunile de colectare selectivă și de protecție a naturii: ”Prefectul Stelian Dolha a avut joi, 18 martie o întrevedere cu directorul general al Supercom S.A, Ilie Ionel Ciuclea la sediul Instituției Prefectului, în cadrul căreia a discutat chestiuni legate de probleme de mediu din Bistrița-Năsăud și modalitatea în care operatorul județean de salubritate se poate implica mai activ în efortul de educație pentru mediu.
La solicitarea prefectului directorul general de la Supercom SA a fost de acord cu suspendarea taxei de salubrizare în perioada 1 aprilie 2021-31 decembrie 2021 datorată de instituțiile de învățământ public din județ. Așa că începând de luna viitoare grădinițele, școlile primare, gimnaziale si liceele, în total 330 de unități de învățământ din județ, nu vor mai plăti taxele de salubritate timp de an” transmite Instituția Prefectului. În contrapartidă, banii economisiți din taxa de salubritate de la nivelul școlilor ar putea fi utilizați de administrațiile locale pentru sprijinirea unor acțiuni punctuale de educație pentru mediu și curățare a gunoaielor), în condițiile în care Supercom si-a asu,mat că va susține aceste campanii financiar, prima scoală urmând să fie cea din Maieru.
”Preocupările pentru un mediu curat trebuie să depășească etapa bunelor intenții și a declarațiilor. Malurile râurilor coplesite de gunoaie, depozitele de gunoi aruncate la întâmplare sufocă mediul, cantitatea mare de deseuri neselectate sunt dovezi ca mai avem foarte mult de lucru. Copiii noștri pot deveni însă aliați în aceasta campanie pentru un mediu mai curat. Ei sunt primii care pot să-i învete pe adulti, pe parinții lor cat de important este să respecți mediul și natura. Salut decizia conducerii Supercom de a se implica în aceasta campanie alaturi de scoli si de primării, dar si de a renunta la taxa de salubritate a școlilor pentru o utilizare a acesteia direct în campanii” a transmis prefectul Stelian Dolha.
De altfel prefectul a vorbit despre acest demers si joi seara la BEX Tv. El a spus chiar ca era de datoria celor de la ADI Deseuri sa se implice în asemenea campanii, în condițiile în care Supercom le-a achitat prin contractul cadru cheltuieli pentru educația ecologică si de colectare selectivă care puteau ajunge până la 100 de mii de euro lunar: