Cei care doresc să li se administreze vaccin cu serul Astra Zeneca ar putea să o facă prin simpla solicitare la un centru care imunizează cu acest ser fără să mai fie nevoie de programare în platformă. Potrivit Digi 24 o circulară emisă ieri de Comitetul Național de Coordonare a Vaccinării ar permite centrelor de vaccinare să inoculeze la cerere vaccinul britanic tuturor persoanele care se prezintă, indiferent dacă au sau nu programare.
Informația nu a fost confirmată încă de autorități însă se așteaptă un anunț în cursul zilei de astăzi. Decizia ar fi fost luată după ce au existat cereri chiar din partea coordonatorilor de centre, care susțin că deși se anulează multe programări în platformă se prezintă în continuare numeroase persoane ce vor să fie imunizate cu Astra Zeneca. Potrivit circularei prioritatea ar fi în continuare vaccinarea celor din platformă, după care ar urma să fie preluați cei care se prezintă fără programare
În urmă cu două zile erau neocupate aproximativ 65 de mii de locuri pentru vaccinarea cu Astra Zeneca, în timp ce pentru Pfizer, de exemplu, erau neocupate doar 50 de locuri. În Bistrița-Năsăud în cele două centre care vaccinează cu Astra Zeneca: Bistrița la SVSU în strada Constantin Dobrogeanu Gherea și Beclean, unul din fluxurile de la Spitalul Orășenesc unde sunt disponibile la programare peste 380 de doze de vaccin Astra Zeneca.
De ieri în România a fost programat rapelul cu acest ser, care are cel mai mare interval de așteptare între doze, între 8 săptămâni (cât e în România) și poate ajunge si depăși 12 săptămâni (așa cum recomandă producătorul).