Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Marius Bălan le arată obrazul noilor aleși municipali, după ce au ignorat activiștii civici la buget: ”Zero barat, aceeași aroganță, indiferență, nebăgare în seamă ”

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Marius Bălan, unul dintre veteranii activismului civic din municipiu le cere explicații noilor consilieri locali bistrițeni și  conducerii Primăriei Bistrița  pentru modul în care au tratat societatea civilă la  adoptarea bugetului și în dezbaterile publice care au precedat-o. Marius Bălan le atrage atenția într-o scrisoare deschisă că una au vorbit și promis în campania electorală și cu totul altceva au făcut.

Din 2007, împreună cu maxim 10 cetățeni venim an de an la dezbaterile voastre nu ale noastre care în fapt sunt niște simulacre pregătite cu dibăcie pentru proști privind practicarea jocului democratic. Și în acest an neobișnuit de prost dezbaterea publica online pe Bugetul 2021 a adunat doar 11 cetățeni din 75.000 locuitori dezinteresați pe bune (că știu ei de ce) față de banul public și civismul în acest oraș

“Au fost depuse și trei contestații la buget în următoarea ordine. 1. Bălan Marius. 2. Bistrița Civica prin Florin Chereji- președinte și 3. Buhuțan Ioan.

Personal am depus o lista cu 17 puncte gândite față de ce îmi doream să se întâmple prioritar din bugetul local 2021. Am contestat ineficiența cheltuirii banilor publici privind cumpararea unui ALPINE COASTER (sanie de vară) la mult hulita zona din Wonderlandul mult criticata de foștii consilieri cândva în opoziție și astăzi vii și cu mintea scurtă care își doresc practicarea găurilor în bugetul nou fără o notă serioasă de studiu pe acest caz. Ba chiar am cerut să se renunțe la o astfel de investiție și din acei bani să se cumpere fosta Bibliotecă Județeană, dar și alte 16 puncte interesante, necesare și chiar obligatorii având în vedere starea jalnică a lucrurilor descrise în acele amendamente”.

”Ne-ați ejectat propunerile cu o lovitură în cap”

Marius Bălan relatează și ce s-a întâmplat în ziua votului la buget cu cele trei contestații făcute de societatea civilă la buget: ” Și a venit și ziua votului Bugetului în CL unde cu surprindere și mare amărăciune nu numai față de mine, ci și față de celelalte contestații, am constatat cum așa zișii (aleși ai bistrițenilor) că așa vă prezentați voi și vă loviți cu pumnii în piept în timpul campaniilor, pur și simplu v-ați făcut că nu ne cunoașteți și prin vot covârșitor de 11 și 15 și înăa 10 abțineri ne-ați ejectat dintr-o lovitură pe toți trei. Adică nu ați schițat niciun gest nu ați luat în considerare nimic ca să le analizați să le sustineți și să votați ceva ce vine tocmai de la societatea civilă mult pomenită în fals de catre voi cu lacrimi de crocodil chiar.”

”Democrație participativă: zero barat”

Activistul civic alături de colegii săi care au susținut partidele aflate acum la conducerea municipalității spune tranșant: ”ne-am pus nădejdea în voi, dar v-ați purtat mai rău decât în vremea PSD-ului Am acasă toată colecția de FRAIERE (flyere) pe care le-ați îndesat în cutiile de poșta și ne-ați sărit cu ele în față pe străzi în campania electorală. Toți candidații de la toate partidele ați pomenit în scris cât de mult susțineți DEMOCRAȚIA PARTICIPATIVĂ pe care voi odată ajunși pe fotolii o să o practicați și să o încurajați cu dinții strânși. Și iată rezultatul. Ce a trecut? Zero barat, aceeași aroganță, indiferență, nebăgare în seamă a celor care și-au pus nădejdea în voi. Doar un singur vot a fost cu DA față de cele trei petitii depuse.

Rău, foarte rău, cu mult mai rău ca pe vremea PESEDEULUI. Îmi amintesc că, până în 2020, măcar la aceste ședințe de bugete se respingeau cererile cu câte 4-5 voturi cu DA și restul cu NU. Era ceva mult mai clar decât un număr mare de abțineri, adică tot atâtea nebăgări în seamă. Iată minciuna voastră acum, la șase luni de mandat, iată cum nu vă țineți de cuvânt când în campanie mai nu vă rupeați cămașa de dragul DEMOCRAȚIEI PARTCIPATIVE. Cu gramul meu de încredere care îl mai duc cu mine, încă mai cred doar în mică măsură că întâlnirea promisă de domnul primar Ioan Turc va avea loc. Ne-a promis și este înregistrată în stenograma de ședință. Mai cred parțial că primarul va pleca urechea și cât de cât va ține cont de cele cerute măcar la o rectificare bugetară. Văzând și citind bistrițenii cele scrise cum vă mai așteptați dumneavoastră să vină lumea la dezbateri? Față de ceilalți consilieri care v-ați abținut făcându-vă că noi nu prezentăm importanță vă transmit un mare RUȘINICĂ !!!”, a mai scris Marius Bălan.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu