Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ministrul Transporturilor anunță că a fost lansată licitația pentru proiectarea drumului expres Cluj-Dej. Urmează DX Dej-Bistrița

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Licitația pentru proiectarea tronsonului de drum expres Cluj -Dej,  care ar urma să se continue ulterior cu proiectarea pentru  tronsonul Dej-Bistrița a fost lansată astăzi, a anunțat Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe pagina sa de facebook.

Noutatea zilei, pe lângă lansarea licitației pentru DX Cluj-Dej este că este făcută pe noul caiet de sarcini, un șablon al CNAIR  folosit ca model pentru celelalte licitații pentru  scurtarea procedurilor, mai spune ministrul. ”Astfel, ne asigurăm că proiectul este făcut cu cap încă de la început, că proiectarea preliminară este cât se poate de detaliată, dar lasă în același timp libertate constructorilor să ajusteze design-ul. În plus, implicarea autorităților locale în proiect este mai mare, iar un antreprenor serios este motivat și susținut prin plăți intermediare definite corect și corelate cu graficul de realizare a proiectului.” a spus ministrul Drulă.

El a adus în discuție și DX Bistrița-Dej în aceeași postare: ”Planul este ca acest drum expres, inclus în Masterplanul General de Transport, să continue spre Bistrița și spre Baia Mare, bifurcându-se astfel de la Dej .Cred în dezvoltarea echitabilă a regiunilor și în proiecte începute bine, care se termină cu bine” a mai scris ministrul Transporturilor, care a ilustrat și cu o hartă a traseului, despre care precizează că este un draft.

Share.

About Author

Lasă un comentariu