Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Viceprimarul Sorin Hangan a fost reales președinte la organizația muncipală. Ce si-au spus liberalii unii altora la conferința municipală

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Liberalii din organizația municipală și-au ales sâmbătă conducerea după o conferință în care a fost nevoie de o pauză după discursurile liderilor pentru că n-a  existat cvorum, în sală fiind mai puțin de jumătate din cei peste 400 de membri ai organizației Bistrița. A fost prima conferință de alegeri municipale organizată în filialele PNL din țară.

O altă problemă care ar fi putut genera participarea relativ scazută din sală a fost dreptul de vot, restricționat doar la cei care figurau în aplicația membrilor PNL numită ”My PNL” până la data de 31 decembrie 2020 și aveau cotizațiile plătite la zi.

După reluarea lucrărilor conferinței  cu numărul de membri prezenți în sală (prevedere din statul PNL) alegerile au continuat pe categorii de funcții.

Ce mesaje au transmis liderii partidului

Primarul Bistriței și președintele organizației județene, Ioan Turc, care a ținut să-și arate susținerea pentru viceprimarul Hangan în competiția cu ex-senatorul Dobra,  a spus în discursul său că  e esențială solidaritatea în partid și că munca lor de la Primărie nu e deloc simplă, pentru ca trebuie sa fie și constructori si pompieri.: ”ne străduim să livrăm orașului ce așteaptă. Ne-am angrenat într-un efort uriaș de schimbare în bine a orașului. Avem obligația să corectăm toate prostiile pe care PSD le-a făcut din ’90 până în 2020 în Bistrița, cu anumite intervale de pauză. Suntem obligați să fim și pompieri, și constructori….Sunt enorm de multe lucruri de făcut… Ne uităm cu jind la Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia, Sibiu și ne întrebăm cum pot cei de acolo. Păi pot printr-o formulă organică: între baza partidului – organizație și administrație există o solidaritate puternică. Nimeni în aceste orașe nu-și atacă propria administrație. Avem și un obiectiv politic uriaș. În 2017, la conferința județeană de alegeri, am asumat două lucruri: că vom face din PNL prima forță politică din județ și că voi câștiga Primăria Bistrița. Le-am îndeplinit. Acum, împreună avem obligația să asumăm un alt obiectiv mare: câștigarea președinției Consiliului Județean în 2024. Cum putem face acest lucru dacă nu prin solidaritate? Eu nu cred că un mesaj de genul ”partidul e împotriva propriei conduceri a orașului” e unul corect. Suntem aceeași echipă. Atâta timp cât împreună reușim să facem lucruri spre care alții se uită cu jind, eu zic că trebuie să continuăm. Sunt doar 15 municipii reședință de județ conduse de PNL. În Transilvania, doar Bistrița a reușit să detroneze ”ciuma roșie..” a mai spus Turc.

Stelian Dolha: ”nu mai există luni de miere si ani acomodare, suntem taxați pentru fiecare fir de iarba necosită. PNL trebuie să vină în față cu lucruri palpabile”

Prefectul Stelian Dolha a vorbit despre solidaritate în partid dar și despre nevoia de rezultate palpabile la Primărie pentru că altfel o sa aibă parte de codul roșu din 2024, cu referire la PSD. El le-a mărturisit membrilor PNL că nici el nu poate vota din pricina aplicației: (prefecții au primit dreptul de a se reînscrie în partide în urmă cu 2-3 luni după ce au fost transformați în demnitari din Înalți funcționari apolitici).

”Sunteți organizația mea de suflet, alături de voi am dus cele mai grele bătălii politice în PNL. Mă uit și acum în sală și văd aceiași oameni, oameni pe care i-am găsit în 2016 în vremurile tulburi trăite atunci, văd oameni care n-au plecat, care n-au stat cu capul în pământ și care au dat dovadă de fidelitate față de PNL. Indiferent de ceea ce se întâmplă astăzi sau până în toamnă în PNL, trebuie să înțelegem un lucru : suntem o echipă; cu cât echipa este mai puternică, cu cât are lideri mai puternici, cu atât PNL e mai puternic.

Suntem după 89, în cel mai bun moment pe care îl are PNL, momentul în care suntem la guvernare, momentul în care în 2020 am câștigat redute importante, dintre care cea mai mare este Primăria Bistrița, redută care nu trebuie doar menținută ci trebuie ridicată și consolidată, de la 12 000 de voturi la 24000 voturi… nu mai există luni de miere și ani de acomodare, suntem taxați pentru fiecare fir de iarbă necosit și pentru fiecare metru de pistă de biciclete, un buzdugan otrăvit pe care PSD ni l-a aruncat”, iar PNL trebuie să vină în fața oamenilor cu lucruri palpabile și să arate că are o administrație performantă. Este de datoria noastră ca în 2024 să câștigăm Consiliul județean!”. Dolha l-a amintit și pe Ludovic Orban în discurs și a smuls aplauzele sălii atunci când a vorbit despre meritele presedintelui PNL.

Deputatul Diana Morar care și-a arătat susținerea față de Sorin Hangan cu care a făcut opoziție în Consiliul Local Bistrița în legislatura trecută le-a mulțumit membrilor PNL cu care a dus alături campanii grele, reamintind că fără cei din sală niciunul n-ar fi avut funcțiile pe care le au acum.

Secretarul general al PNL deputatul Robert Sighiartau, despre care în culise se vehicula că-l sprijină pe Dorin Dobra dar și că ar fi  principalul contracandidat al lui Ioan Turc pentru presedinția filialei nu a suflat o vorbă despre discursul său despre fostul senator. În schimb a ținut să spună că ar trebui schimbată retorica în partid, si ca un partid la guvernare trebuie să vorbeasca despre realizari, nu despre PSD: ”
PNL este la guvernare. După mai multe succese, pe care le-am avut în alegeri, trebuie să ne schimbăm retorica.
Guvernăm România, suntem principalul partid de coaliție, iar în acest moment nu mai merg discursurile despre ciuma roșie sau cele anti PSD; aceste discursuri se potriveau când eram în opoziție.
Acum este momentul să livrăm reforme la nivel național, este momentul să producem rezultate , care să aducă îmbunătățirea vieții, a calității vieții oamenilor, aici în România….Același lucru trebuie să se întâmple și la Bistrița. Am avut un succes răsunător, am fost o echipă și cred că în continuare trebuie să rămânem o echipă, dar în același timp să nu uităm că oamenii se vor uita în 2024 la ceea ce am făcut pentru ei și în general oamenii s-au săturat de povești. Trebuie să livrăm lucruri concrete și la nivel de administrație locală” le-a spus Sighiartău. 

Primul vot a fost pentru funcția de președinte municipal, nu înainte ca cei doi candidați, Sorin Hangan și Dorin Dobra să-și țină fiecare discursul și să-și dea si replica.

Fostul senator Dorin Dobra  al cărui nume nu a fost pomenit în niciunul dintre discursurile de susținere, spre deosebire de Sorin  Hangan susținut de Ioan Turc, Diana Morar și Ovidiu Florean, a refuzat să-și țină discursul de la pupitru. Din sală, din fața scenei Dobra  a avut un discurs critic la adresa unor practici din partid legate de deschiderea organizației dar și a modului în care au  fost desemnați cei care au ajuns în funcții,. El  a cerut membrilor să voteze:  ”   un profulet  universitar, nu cine stie ce, nu un  crocodili (cu referire la porecla pusa fostului lider Ioan Oltean, care l-ar fi susținut), sau un hipopotam, ci un prof universitar, ..pentru voi toți si vocile voastre pentru competența suplimentară a acestei organizatii, pentru toti acestia care pot avea o platformă mai consistenta, si pentru primarul Bistriței, eu astazi îmi depun candidatura ”. Replica lui Turc nu a întârziat să vină: ” e ca si povestea aia cu copilul care vrea sa ajute o bătrana sa treaca strada, doar bătrăna nu voia”

Discursul mobilizator al fostului senator Dorin Dobra nu a fost suficient să-l ajute să câștige  Viceprimarul Sorin Hangan a câștigat un nou mandat de președinte al organizației municipale PNL la o diferență semnificativă: 103 la 47 de voturi.

Share.

About Author

Lasă un comentariu