Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Trei locatari ai blocurilor sociale din Viișoara trimiși în arest după ce au spart două biserici. Au un lung șir de furturi

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Trei tineri, între care doi minori au fost trimiși sâmbătă, 12 iunie de judecători în arest preventiv după ce au spart două biserici, una din Bistrița și o alta din Viișoara și sunt autorii mai multor furturi din locuințe și magazine.

Cei trei, între care cel mai vârstnic are 21 de ani iar ceilalți 17 ani, sunt, potrivit datelor de pe portalul justiției locatari ai blocurilor sociale ale Primăriei din Viișoara. Unul dintre minori are în acte domiciliul în Beclean, însă procurorii susțin că de facto acesta locuia cu ceilalți doi într-un apartament din blocurile sociale din Viișoara.

De altfel ultimul lor furt,  în 7 iunie 2021 a fost chiar din incinta Bisericii Ortodoxe din Viișoara, din imediata apropiere a blocurilor. Cu o săptămână și jumătate înainte doi dintre ei ”s-au ocupat” de cutia milei din altă biserică, e vorba chiar de cea a Protopopiatului Bistrița din Piața Unirii.

Din 20 aprilie anul curent, de când au documentat procurorii campania de furtișaguri a celor trei, fiecare dintre ei are la activ în jur de 5- 7 infracțiuni încadrate la categoria ”furt calificat”. Potrivit portalului justiției unele infracțiuni le-au comis împreună, în timp ce altele de unii singuri.

În cursul zilei de sâmbătă completul de drepturi și libertăți a Judecătoriei Bistrița i-a trimis pe cei trei după gratii, deocamdată pentru 30 de zile, până în 11 iulie.

 

 

 

 

 

 

 

http://portal.just.ro/190/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=19000000000193282&id_inst=190

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu