Regizorul Radu Afrim ar putea colabora cu municipalitatea Bistriței pentru proiectul noului teatru care ar urma să fie amenajat pe amplasamentului fostului Cinematograf 23 August de pe Bulevardul Republicii.
Deocamdată nu au fost stabilite detaliile colaborării, însă Radu Afrim este așteptat săptămâna viitoare la Bistrița pentru a clarifica termenii colaborării. Primarul Ioan Turc este cel care a făcut anunțul intenției de cooptare în proiect a celebrului regizor al Teatrului Național București, originar din Beclean. În ultima sa conferință de presă Turc a explicat că intenția colaborării cu Radu Afrim vizează întregul proiect al teatrului : ”Vom clarifica termenii colaborării, va fi o colaborare reală, nu pe mici proiecte. Va fi o colaborare care va viza întreg proiectul teatrului bistriţean”, a mai spus Ioan Turc.
Primarul a mai anunțat că preluarea fostului Cinematograf 23 August (Cinema OMNIA în perioada interbelică) s-ar afla pe ultima sută de metri, cu un ritm de pregătire a documentelor foarte alert și că deja protocolul de predare-preluare a fost transmis de RADEF România, proprietarul spațiului, către Primăria Bistriţa.
Primăria Bistrița face demersurile pentru actualizarea situaţiei juridică a imobilului, cadastrul şi Cartea Funciară:”Imediat ce această actualizare va fi finalizată, semnăm preluarea cinematografului. Documentele sunt la noi. Ceea ce a trenat zece ani, a fost rezolvat în trei luni”, a mai spus primarul Turc.
Credit foto: TNB.ro
Un comentariu
Chiar dacă initial intentia primarului Ioan Turc era demolarea clădirii pentru a face loc unei parcări, se pare că acest lucru nu este posibil deoarece Legea nr.303/2008, in baza căreia se face transferul prevede faptul că sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, aflate în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor ”RomâniaFilm”, împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale locale, comunale, orăşeneşti, municipale şi al sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, şi în administrarea consiliilor locale respective, iar acestea sunt obligate ca în termen de maximum 4 ani să asigure prin investiţiile necesare reabilitarea, dotarea şi modernizarea sălilor şi grădinilor de spectacol cinematografic preluate. Asadar, conform legii primarul Ioan Turc nu are altă alternativă decât să reabiliteze clădirea. De fapt, el a identificat ca destinatie pentru clădirea fostului cinematograf 23 August care după ce va fi consolidată, refăcută, si adaptată, aceasta să devină sediu pentru teatru permanent la Bistrita. Totusi, pentru ca fostul „Cinema 23 August” să devină un teatru functional cu dotări la nivelul standardelor actuale inafară de consolidarea si reabilitarea clădirii este necesar ca in prelungirea sălii de spectacole actuale, in locul anexelor dinspre strada Lupeni să fie construită o clădire nouă pentru scenă prevazută cu toate dependintele necesare , inclusiv o fosă pentru orchestră, dar si cabine pentru actori. In acest sens, pentru a se integra in arhitectura zonei, turnul scenei ar putea fi imaginat astfel incât să imite „Bastionul Măcelarilor” din sistemul de aparare al vechii cetati medievale a Bistritei. De asemenea, in partea dinspre curte a salii actuale, ar putea fi extins un foaier amplu pentru public prevazut si cu spatii pentru garderobă.