Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Primarul Ioan Turc, parlamentarii Diana Morar și Ovidiu Florean printre cei 70 de semnatari ai apelului pro-Ludovic Orban

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Liberalii din tabăra lui Ludovic Orban au făcut marți, 21 septembrie, o declarație politică de susținere a acestuia și au lansat un apel pentru soluţionarea crizei politice şi guvernamentale. Printre cei 70 de liberali – parlamentari și primari care  și-au exprimat susţinerea pentru Ludovic Orban, atât ca președinte cât și pentru a redeveni premier,  se numără primarul Bistriței, Ioan Turc, deputatul PNL Diana Morar și senatorul Ovidiu Florean. Apelul, semnat de cei 70, prezentat public marți în jurul orelor 20,00 cu toți semnatarii reuniți în jurul lui Ludovic Orban, se centraeză și ăe necesitatea  refacerii coaliţiei de guvernare.

Textul declarației respinge categoric și orice formulă de colaborare cu PSD, explicită sau implicită:

Semnatarii prezentului Apel, 53 de parlamentari, inclusiv Ludovic Orban, 2 europarlamentari, 2 presedinti de consilii judetene si mai multi primari si viceprimari de municipii, susținem următoarele:

Avem deplina convingere că Ludovic Orban este cel care poate reface majoritatea parlamentară, respectând votul exprimat la alegerile parlamentare, pentru a relansa guvernarea și pentru a menține Partidul Național Liberal ca principal partid de guvernământ, astfel încât să aibă forța de a pune în aplicare planul pentru dezvoltarea și modernizarea României.

Ludovic Orban a dovedit, dincolo de orice îndoială, capacitatea de a conduce Partidul Național Liberal la victorie și de a asigura guvernarea României în cea mai dificilă perioadă cu care ne-am confruntat după al Doilea Război Mondial. Prin activitatea sa ca prim-ministru, Ludovic Orban a arătat care este cadența potrivită a unei guvernări liberale, nivelul de preocupare față de problemele cu care se confruntă societatea, viteza în luarea deciziilor și implementarea acestora, receptivitatea față de actorii interesați de actul de guvernare, depășirea logicii de guvernare reactive și previzionarea riscurilor pentru a adapta din timp acțiunea guvernamentală.

Apelul nostru către liderii partidelor politice și toți actorii instituționali este acela de a acționa în cel mai scurt timp, cu responsabilitate, pentru depășirea crizei politice în care ne aflăm, prin refacerea coaliției de guvernare între PNL, USR-PLUS și UDMR, cu sprijinul grupului minorităților naționale. Solicităm o colaborare guvernamentală corectă, având la bază programul de guvernare agreat, și concentrarea tuturor eforturilor politice doar asupra elementelor care ne unesc pentru a putea oferi României rezultatele unui act de guvernare eficient, consistent, concentrat asupra problemelor reale ale cetățenilor.

Respingem în mod categoric orice formulă de colaborare cu Partidul Social Democrat, explicită sau implicită, întrucât această alternativă presupune că Partidul Național Liberal se va face prizonierul PSD, iar România va deraia din nou de la parcursul pentru care PNL și forțele democratice au luptat în ultimii ani de zile. Orice fel de înțelegere cu Partidul Social Democrat va slăbi Partidul Național Liberal și va determina o cruntă dezamăgire în rândul membrilor și simpatizanților PNL, făcând imposibilă o candidatură competitivă în următoarele alegeri.

Apreciem că Ludovic Orban, în calitate de președinte ales al Partidului Național Liberal pentru un nou mandat, este singura persoană capabilă să ofere soluțiile potrivite pentru depășirea actualei crize cu care se confruntă România. Președintele Partidului Național Liberal este cel îndreptățit să asigure conducerea Guvernului în calitate de prim-ministru.

Pledăm răspicat pentru refacerea unității Partidului Național Liberal și suntem pe deplin conștienți că singurul care poate garanta coeziunea partidului este Ludovic Orban” precizează textul declarației apel a celor 70 de liberali.

 

Share.

About Author

Un comentariu

  1. Mesajul liberalilor bistriteni alesi locali sau parlamentari vine in completarea apelului adresat congresului PNL din 25 septembrie, 2021 de către intelectuali cunoscuți la nivel national, pentru susținerea lui Ludovic Orban pentru functia de presedinte al partidului:
    „Profund preocupați de evoluția politică a României, facem acest apel către delegații la Congresul Partidului Național Liberal (PNL) din 25.09.2021. Considerăm că viața noastră va fi puternic influențată de votul dumneavoastră la Congres. Afirmăm cu toată convingerea că PNL trebuie să reprezinte soluția și nu problema societății românești așa cum, din păcate, s-a manifestat în ultima vreme. PNL trebuie să continue tradiția sa glorioasă, să întruchipeze garanția și speranța unui viitor mai bun pentru români. Acest deziderat se poate realiza cu un președinte care are întreaga viață legată de PNL – așa cum este Ludovic Orban. Sub conducerea sa, partidul a avut numeroase succese – la alegerile prezidențiale, locale, europarlamentare. Subliniem mai ales trecerea partidului din opoziție la guvernare. Alternativa este un PNL care ar rămâne liberal doar cu numele, devenind în fapt un partid cu tendințe dictatoriale și clientelare. Urăm fiecărui delegat la congres să aibă înțelepciunea Brătienilor în decizia pe care o va lua”, încheie semnatarii apelului printre care se numără istoricul Marius Oprea, academicianul Nicolae Manolescu, fost președinte al Partidului Alianței Civice, Dan Grigore, pianist, fost membru al Colegiului PAC, foștii miniștri Nicolae Noica și Dinu Zamfirescu, fizicianul Klaus Micescu, precum și de scriitoarea Jean Harris.

Lasă un comentariu