Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ac de cojocul străinilor care-și agresează familiile în România: ordinul de protecție i-ar putea costa expulzarea. O lege semnată de un grup de parlamentari liberali propune asta

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

O inițiativă inedită este de natură să le taie din pornirile agresive în familie ale cetățenilor străini cu drept de ședere în România. Ei riscă retragerea dreptului de ședere în țară în caz că se aleg cu ordine de protecție provizorie pentru agresiuni în familie. Aceasta dacă o inițiativă legislativă semnată de deputatul Diana Morar,  deputați liberali Sebastian Burduja și Oana Murariu  care aduce modificări legii privind prevenirea și combaterea violenței domestice, dar și completări ordonanței de urgență privind regimul străinilor în România, va trece de Parlament.

Retragerea dreptului de ședere va fi lăsat la latitudinea instanței cu ocazia judecării ordinului de protecție. ”Retragerea dreptului de ședere a străinului care este și tată nu îl exonerează pe acesta de obligația sa de a da întreținere copilului.” anunță inițiatorii.

Inițiatorii dau lămuriri si în privința duratei instituirii dreptului de ședere ”Măsura retragerii dreptului de ședere a străinului este calificată drept o ședere ilegală, pentru care se aplică dispozițiile privind returnarea. Pentru aceste persoane, termenul de plecare voluntară de pe teritoriul României va fi de 15 zile. Retragerea dreptului de ședere, respectiv interdicția intrării pe teritoriul României, este temporară și corespunde duratei ordinului de protecție (maximum 6 luni). După expirarea sau revocarea ordinului, străinul poate demara, din nou, întreaga procedură pentru acordarea unui nou drept de ședere pe teritoriul României.” spune Diana Morar care consideră că dreptul de ședere în România al străinilor  trebuie privit ca un privilegiu pe care această țară îl oferă tuturor străinilor de bună-credință, care respectă legile române și pe cetățenii români” Un act de violență domestică îndreptată împotriva unui cetățean român nu poate fi apreciat decât ca o cauză veritabilă de nedemnitate pentru acel străin și instanțele vor avea dreptul de a decide dacă mai merită sau nu să rămână pe teritoriul României, pe durata ordinului de restricție”

Propunerea legislativă al cărei co-inițiator sunt oferă respectul cuvenit cetățenilor români și demonstrează valoarea pe care statul o conferă demnității umane. Statul român trebuie să arate că nu tolerează nicio formă de violență domestică.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu