Președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth, fost suprefect în timpul guvernarii Alianței PNL-USR anunță că el și colegii săi vor monitoriza atent stadiul implementării PNRR în România dar și eventualele derapaje cu ajutorul platformei lansate Monitor PNRR. Platforma a fost creată de fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, sub coordonarea căruia a fost realizat proiectul PNRR-ului României, avizat de Comisia Europeană.
Președintele USR Bistrița-Năsăud: ”PNRR este șansa României la reforme și investiții. Ne vom asigura că nu o ratăm”
”În câteva luni de guvernare, USR a construit cel mai ambițios plan de dezvoltare a României. Din opoziție, vom fi cu ochii pe Guvernul PSD-PNL, pentru a ne asigura că PNRR-ul României nu va fi blocat de incompetența vechilor politicieni” a scris fostul subprefect pe facebook.
”Platforma „MonitorPNRR”, lansată de Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, și Dragoș Pîslaru, europarlamentar și coraportorul Parlamentului European privind PNRR la nivel european, urmărește în mod transparent jaloanele și țintele asumate, cu termenele aferente și analiza reală a îndeplinirii obiectivelor. Vor fi publicate periodic analize elaborate despre reformele/țintele esențiale din PNRR” scrie Lorand Toth.
Președintele USR Bistrița-Năsăud scrie și despre motorul de căutare complex pe care îl are platforma și care permite, pe diferite niveluri și detalii, să găsești practic orice informație cautată despre PNRR: ”PNRR este șansa României la reforme și investiții. Ne vom asigura că nu o ratăm” a mai scris Lorand Toth pe pagina sa de facebook.
Share.