Pragul cu care este corelată de mai bine de o saptămâna prezența fizică a elevilor în școli, respectiv 75 % grad de ocupare a paturilor din spital, este departe de a fi atins, așa că joi, ziua în care se anunță ce se va întâmpla săptămâna viitoare, anunțul a fost o formalitate.
Chiar daca este departe de 75% grad de ocupare a paturilor din spital, județul Bistrița-Năsăud are totuși un coeficient cu mult peste media națională, care este de 21,46%, fiind chiar pe primele poziții la acest indicator.
Astfel potrivit indicelui dat publicității azi pe site-ul Ministerului Sănătății, conform planului de reziliență, gradul de ocupare în Bistrița-Năsăud a spitalelor este de 35,29%, pe locul 4, după Cluj care are peste 43,19% grad de ocupare ,Suceava cu puțin peste 41% si Tulcea (35,96), Cel mai bine la acest capitol stau Mehedinți si Gorj cu 4,81% respectiv 8%.grad de ocupare a spitalelor.
Corelarea prezenței fizice în școli de gradul de ocupare a spitalelor a fost facută în urmă cu două săptămâni prin ordin comun al Ministerelor Sănătății și Educației. Până atunci prezența fizică depindea de incidența cazurilor corelată cu gradul de vaccinare a personalului din fiecare scoala, care trebuia sa fie obligatoriu peste 60%.
Sursa foto: ziar targu neamț