Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Cum explică Electrica mutilarea copacilor de pe Bulevardul Andrei Mureșanu? După ce s-au rupt cateva conductoare, a intervenit după ce municipalitatea n-ar fi avut echipe sa lucreze

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Distribuție Energie Electrică Romania  a transmis într-un comunicat de presă, la solicitarea  Bistrița Express cum s-a ajuns la toaletarea exagerata a copacilor de pe Bulevardul Andrei Mureșanu, care a starnit un val de nemultumire. DEEE susține că vremea rea din ultimele zile și mai ales vântul care a suflat cu putere a rupt câteva conductoare electrice din zona care avea vegetația crescută peste liniile electrice si ca a cerut intervenția de urgenta a echipelor municipalității, de la spatii verzi Pentru ca n-ar fost disponibile la momentul cerut  DEEE susține ca a intervenit cu echipele unei societati care face astfel de lucrari pe raza a 9 județe in baza unor contracte, iar interventia s-a facut fara ca municipalitatea sa transmita criterii de toaletare, cu angajamentul de a aduna ulterior deseurile vegetale. DEEE a precizat si ca toaletarea a fost intreruptă, la solicitarea Primariei, care urmeaza sa continue în regie proprie.

Redam mai jos, intrgral punctul de vedere al DEEE: 

În conformitate cu prevederile legale OG nr.21/2002, privind gospodărirea localităților urbane și rurale, modificată și completată ulterior cu Legea nr.24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi, din intravilanul localităților unde se prevăd obligații ale U.A.T. de a întreține culoarele de funcționare ale rețelelor aeriene, DEER-Sucursala Bistrița trimite anual (și ori de câte ori e necesar), o solicitare de toaletare a vegetației care periclitează funcționarea în condiții de siguranță a rețelelor electrice (ultima adresă transmisă- nr.26771/13.12.2021, cuprinde 62 de poziții). În urma solicitărilor noastre s-au rezolvat parțial culoarele de protecție și siguranță.

În perioada 20-27.04.2022, pe fondul fenomenelor meteo deosebite, au apărut o serie de deranjamente cauzate de vegetația crescută între conductoarele rețelelor electrice (inclusiv pe str. A. Mureșanu, unde au fost conductoare secționate, ca urmare a scurtcircuitelor provocate de crengile copacilor crescuți sub liniile electrice).

S-a luat legătura cu responsabilii în domeniul întreținerii spațiilor verzi din cadrul Primăriei Bistrița, pentru a urgenta toaletarea vegetației pe str. Andrei Mureșanu.

Având în vedere că Primăria Bistrița nu dispunea de personal care să execute lucrarea în timp util, s-a convenit ca aceasta să fie făcuta de către Operatorul de Distribuție (prin firmă specializată, cu care există contract de prestari servicii de întreținere a culoarului de protecție a liniilor electrice aeriene), urmând ca reprezentanții Primăriei Bistrița să asigure sprijin (pentru dirijare trafic auto-Politia Locala- și evacuare crengi, prin DSP).

Reprezentantii Primăriei nu au transmis interdicții sau alte condiții care trebuiau respectate in mod expres, în cadrul acestei acțiuni.

Ca urmare a sesizărilor primite, lucrările au fost sistate, urmând ca Primăria să continue aceste lucrări în conformitate cu prevederile legale.”

 

Share.

Un comentariu

  1. Balan Marius -Horea- ecologist în

    Explicatii pentru analfabetii functionali ne transmite noua Electrica SA.
    Ma cuprinde spaima ca noua ne spune ca o echipa specializata de DORELI cu drujba-n mana lucreaza pentru noua judete.
    Asa se face un prapad de mediu si nu exista nici o scuza in aceasta privinta, legea 24 Spatii Verzi este cat se poate de explicita.
    Fenomenul barbar aparut din nou la Bistrita nu scuza pe nimeni nici Primaria nici DSP-ul si mai ales Electrica care si-a permis un macel pe domeniul public.
    Astfel de toaletari trebuiau facute pana in 15 febr doar de care primarie.
    In culpa mare este cel ce a facut asta si firma care nu trebuia sa porneasca drujba fara avize de la APM, GARDA, Primarie (comisia de taieri).
    Rog Bistrita Express sa publice materialul trimis de mine si care este un strigat de disperare ca asa ceva sa nu se mai repete.

Răspunde lui Balan Marius -Horea- ecologist Renunță