Locuitorii din Bistrița-Năsăud care locuiesc la case vor primi la poarta locuinței saci menajeri pentru colectare selectivă a deseurilor de sticlă și carton, iar Supercom va colecta la poarta casei o data pe luna în mediul urban sau o data la două luni, în rural și aceste fracții de deseuri.
Măsura va intra în vigoare din luna iunie, însă până atunci ADI Deșeuri a inceput o campanie de informare cu pliante informative în cutia postală.
Inspectorii Corpului de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud sunt cei care fac campania de informare prin care explica, încă odatp, cum trebuie separate corect deșeurile în gospodărie, anunță un comunicat de presă al Agenției de Dezvoltare Intercomunitare.
”Începând din luna iunie, la solicitarea ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud, operatorul de salubritate Supercom SA va distribui în toate zonele de case saci menajeri de culoare verde și de culoare albastră pentru a fi folosiți la colectarea deșeurilor reciclabile din sticlă și din hârtie / carton de la poarta casei, așa cum se întâmplă în prezent cu deșeurile din plastic și metal și deșeurile reziduale” precizează comunicatul.
În sacul verde de 120 L se vor colecta deșeurile reciclabile din sticlă, iar în sacul albastru de 240 L se vor colecta deșeurile reciclabile din hârtie / carton, precizeaza sursa citată, care precizează că frecvența de colectare a acestor deșeuri va fi de o dată pe lună în mediul urban și de o dată la două luni în mediul rural.
”Prin această măsură, ne dorim să ușurăm efortul de colectare a cetățenilor care nu vor mai fi nevoiți să meargă sute de metri până la platformele de colectare dotate cu containere semi-îngropate pentru deșeurile reciclabile din sticlă și din hârtie / carton. De asemenea, vom avea un control mai bun cu privire la cum se face separarea deșeurilor reciclabile în fiecare gospodărie” a transmis intr-o postare pe facebook Cristian Nicolae directorul ADI Deseuri.