Un tânăr șofer s-a trezit cu o amendă de 1000 de lei de la jandarmi după ce a fost surprins de aceștia ieri în timp ce conducea nebuneste făcând tărăboi cu claxoanele printr-o pădure aparținând de Ocolul Silvic Dealul Negru. Jandarmi erau într-o acțiune specifică organizată pe linie silvică, în căutarea celor care fură lemn, când au dat peste șoferul care-și făcea de cap prin pădure cu mașina.
După ce au reușit să-l oprească, jandarmii i-au dat avertisment pentru pătrunderea cu mașina pe terenul fondului de vânătoare, unde nu avea ce cauta si amendă de 1000 de lei pentru ca au considerat că: ” a tulburat linistea animalelor sălbatice care se află în perioada de înmulțire și creștere a puilor. Conform prevederilor legale în vigoare acesta a fost sancționat cu 1.000 de lei amendă (Legea 407/2006 art. 23 alin. 1 lit. d), respectiv cu avertisment scris pentru pătrundere fără drept cu autovehiculul în fondul forestier. (Legea 171 /2010 art. 9 lit. f )” a precizat un comunicat de presă al Jandarmeriei BN.
Jandarmii au prins și un localnic cu lemn fără documente legale în căruță, lemn despre care spun că era tăiat totuși din afara fondului forestier. Omul s-a ales cu o amendă de o mie de lei și cu avertisment scris pentru tăiere de arbori din afara fondului forestier (art. 8 alin. 1 lit. b).
”Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării și a fost predat în custodie Ocolului Silvic Dealu-Negru conform reglementărilor legale în vigoare” precizeaza sursa citată.
Credit foto: Buzău Media