Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

GALA PREMIILOR UNITER – între trecut și viitor. Bistrița găzduiește în această lună ediția din 2022

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

În anul 2010 catalogul Galei Premiilor UNITER se deschidea cu următorul mesaj, aproape premonitoriu, al președintelui UNITER, Ion Caramitru:

„(…) Suntem o lume unde excepția de la regulă are parfum revoluționar. Sunt convins că schimbările în bine au loc în laboratorul experiențelor artistice. Un mare scriitor român Marin Sorescu, spunea că un poet genial poate descoperi numai prin intuiție poetică o nouă stea, care, mai apoi, să fie confirmată de savanți prin calcule de parametri. Așa și lumea noastră: fără risc și fără nebunie, nimic nu se așază. Nimic nu lasă urme. Nimic nu se întâmplă. UNITER s-a născut din nevoia de a proteja riscul asumat în Teatru (…).”

 Acum, în 2022, conceptul artistic al Galei Premiilor UNITER îi aparține regizorului Radu Afrim:

O gală aniversară e cea mai potrivită oportunitate de a analiza prezentul acestei bresle și mai ales de a trage cu ochiul înspre viitor. De aceea mi-am permis să focusez ediția 30 pe portrete de tineri artiști, unii încă studenți la teatru, oameni care ard ACUM, oameni care trebuie văzuți ACUM. E greu de făcut o selecție. De aceea i-am întrebat chiar pe ei care sunt idolii lor dintre ei înșiși. Vor fi colaje, mărturii video cu tineri care în acești ultimi 2 ani au încercat să se facă ascultați. Unii dintre ei riscă formule pe care breasla le acceptă cu greu, alții doar vor să facă ceea ce înțeleg ei prin performanță. N-am fost niciodată fan al tradițiilor. De aceea voi încălca încă o tradiție și voi popula ecranul imens din spatele laureaților Galei cu chipuri de artiști care ar fi putut sta fără probleme în locul oricăror nominalizați de acum, din anii recenți sau vor sta în anii ce vin. În rest, despre trecut, numai de bine.” (Radu Afrim)

Directorul artistic al Galei Premiilor UNITER 2022 face echipă minunată cu scenografa Irina Moscu și cu Les Ateliers Nomades. Împreună vor crea un eveniment unic, un adevărat show presărat cu momente artistice dintre cele mai vibrante și inedite, show pe care abia așteptăm să îl dezvăluim pe scena Palatului Culturii din Bistrița în 4 iulie.

Printre artiștii cei care vor urca pe scena galei pentru a înmâna premiile ediției, se numără: Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Marcel Iureș, Pavel Bartoș, Ioana Bugarin, Nicu Mihoc, Ada Milea sau Mirela Oprișor.

Prezentatorii ediției aniversare a Galei UNITER sunt actorii Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București Raluca Aprodu și Emilian Oprea.

Creator imagine: Andreea Constantin.

Trofeul UNITER a fost conceput și realizat în 1992 de artistul Ion Bitzan.

Ceremonia acordării Premiilor UNITER va putea fi urmărită în direct pe TVR1, TVR Internațional, TVR Moldova și la Radio România Cultural, online pe www.uniter.ro, www.tvr.ro și preluat de pagina de Facebook UNITER https://www.facebook.com/UNITERoficial.

Producător:

Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România

 Co-producător:

Televiziunea Română

Parteneri principali ai evenimentului:

Primăria Municipiului Bistrița

Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița

 Proiect cultural finanţat de:

Ministerul Culturii

Sponsor:

Fundația „PROCULTURA” Magdalena și Ovidiu Buluc

Partener special:

UniCredit Bank

Partener principal:

MOL România

 Cu sprijinul:

KTN Technology

DEDEMAN

Domeniile Blaga

 Parteneri:

Institutul Cultural Român

Fundaţia ANONIMUL

British Council

ITI – Institutul Internațional de Teatru, Secţia Română

Partener de tradiţie:

Societatea Română de Radiodifuziune

Partener media principal:

Radio Guerrilla

 Partener cultural:

Radio RFI România

 Partener de monitorizare:

MediaTRUST

Cu participarea Casei Regale a României

 

 

 

(Material publicat la comanda Primăriei Bistrita)

Share.

Un comentariu

  1. Organizarea la Bistrița a celei de-a 30-a ediții a Galei Premiilor Uniter, reprezintă un eveniment cultural de maximă importantă pentru orasul nostru. In acelasi timp evenimentul reprezintă o bună oportunitate de a promova orasul Bistrita ca o destinatie pentru turismul cultural. Chiar dacă orasul Bistrita nu dispune de un teatru profesionist , pregătirea evnimentului trebuie făcută asa cum se cuvine, pentru a depăsi toate impedimentele legate de locul de desfăsurare a galei, cum ar fi spațiul insuficient oferit de incinta Casei de Cultură George Coșbuc. In acest sens, există un precedent care poate fi folosit pentru identificarea unor solutii organizatorice. Este vorba orasul Alba Iulia, care, la fel ca Bistrita nu are un teatru profesionist , dar a găzduit in mod impecabil cea de-a 26 editie a Galei Premiilor Uniter organizată, pe din 7 mai, 2018, marcând astfel 100 de ani de la Marea Unire. Aici a fost construit un pavilion provizoriu amplasat pe esplanada dintre Catedrala Episcopiei Ortodoxe şi Biserica Romano-Catolică, special pentru acest eveniment. De asemenea, publicul din Alba Iulia a putut urmări ceremonia acordării Premiilor UNITER în direct, pe un ecran amplasat în zona statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul, situată în piata din fața Palatului Princiar din Cetatea Alba Carolina.

Lasă un comentariu