Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Incendiul de la Sântioana de joi seara a fost cel mai mare din ultimii 5 ani, apreciază pompierii. Ce s-a întâmplat a doua zi

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Cinci case afectate, dintre care una distrusă, o afectare însumată de o mie de metri pătrați de construcții și mari pagube materiale, este bilanțul provizoriu încă, al celui mai mare incendiu din Bistrița-Năsăud din ultimii cinci ani, cel de Sântioana, comuna Mărișelu, izbucnit joi seară. Pompierii spun că la originea incendiului este o cauză electrică, fie un scurtcircuit al unui aparat electrocasnic, fie efectul termic al curentului electric.

Vântul puternic de la momentul izbucnirii  incendiului a favorizat extinderea flăcărilor la locuințele din vecinătate. În incendiu au explodat și mai multe butelii din gospodăriile cuprinse de flăcări. Cea mai afectată locuință nu a fost cea de la care se presupune că ar fi pornit incendiul, ci o alta din apropiere, au explicat pentru Bistrița Express martori ai incendiului.

A fost, cred, cel mai mare incendiu pe care l-am văzut eu în ultimii 5 ani” a apreciat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, căpitanul Marius Rus. Potrivit acestuia cauza izbucnirii incendiului este de  de natură electrică: ” e cauză de natură electrică, sunt afectați  1000 de metri pătrați, au fost afectate patru gospodarii si anexe de gospodarii”.

În Sântioana oamenii s-ar fi mobilizat și azi, după ce ieri au sărit să stingă focul alături de pompierii militari și de pompierii voluntari si au dat o mână de ajutor la curățarea zonei, cu sprijin de la primărie. Primarul Călin Horea Petruț spune că acum zona e curățată și că după această operațiune administrația comunei  și Consiliul Local vor căuta mijloace prin care pot să fie de ajutor: ” Pagubele sunt mari, am discutat cu oamenii afară și astăzi. Acum sunt acțiuni de curățenie la dânșii acolo, suntem cu camioanele la curățat. Oamenii s-au mai liniștit (nn. ieri șase dintre cei afectați au avut atacuri de panică,) dar va dați seama e o agoniseală de o viață care s-a făcut scrum în câteva minute. (…)O casă e mai afectată, la alte patru sunt mai mult anexele, și este afectat puțin din locuințe. Dar casa asta a ars toata.. Ieri discutam cum putem sa-i ajutam. Întâi facem curățenie și apoi vedem ce facem mai departe” a spus pentru Bistrița Express.

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu