Aquabis anunță vineri o nouă avarie pe Bulevardul Decebal și străzile adiacente care ar urma sa-i lase pe locatari fără apă la robinet până după orele 14,00. Cel mai probabil avariile sunt cauzate de lucrările din șantierul general în care se află unul dintre principalele bulevarde din Bistrița de câteva luni.
” În vederea remedierii unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție a apei, compania noastră anunță întreruperea parțială a apei potabile, în data de 16 Decembrie 2022 începând de la ora 10:00 până la ora 14:00 , în municipiul Bistrița, pe strada Bulevardul Decebal și străzile adiacente.
Vă asigurăm că o echipă de intervenție se află la fața locului și ia toate măsurile necesare astfel încât reluarea furnizării apei să aibă loc în cel mai scurt timp posibil” a transmis Aquabis.
Compania a dat asigurări că a trimis o echipă la fața locului pentru remedierea defecțiunii, anunțul fiind transmis în aceasta dimineață
Și ieri o parte din locatarii cu apartamente în blocurile din zonă n-au avut apă, unii până târziu către orele serii.