Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Șoferul băut al unui Range Rover a lovit șase copii pe marginea drumului într-o localitate, după care mașina s-a înfipt într-o casă.

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Accident cu șase victime dintre care cinci copiii într-o localitate din Bistrița-Năsăud. Șoferul unui Range Rover a pierdut controlul volanului în localitatea Budacu de Sus, a acroșat  un grup de șase copiii care se aflau  pe marginea drumului, după care s-a înfipt în peretele unei case. Șase copii, cinci aflați pe drum și un altul din mașină, plus șoferul, au ajuns la spital. Un al șaptelea copil din grupul de pe marginea drumului a scăpat fără leziuni.

Potrivit ISU  echipajele de intervenție au găsit la locul accidentului șase victime, neîncarcerate.  Autoturismul a acroșat un grup de șase copii cu vârste între 10 și 14 ani care se aflau în afara părții carosabile și a ajuns să se izbească de o casă. În autoturismul implicat in accident se aflau un bărbat în vârstă de aproximativ 34 de ani și un copil de 11 ani,r ănit și el, informează ISU BN.

”Toate cele șase șase ale accidentului care prezentau mărci traumatice au fost evacuate la spital de către două echipaje SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate” a precizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Pompierii militari au balizat zona și au asigurat masurile de apărare împotriva incendiilor (deconectare borne de la acumulator).

”A șaptea persoana implicata în accident, pieton – minor, a fost evaluat medical la locul accidentului și nu s-a impus transportul iar aparținătorii lui au refuzat transportul acestuia la spital.” a mai adăugat sursa citată.

UPDATE: Șoferul era băut bine

Potrivit polițiștilor  șoferul care a provocat accidentul, un localnic din Budacul de Sus, de 34 de ani era băut. Etilotestul a indicat în cazul său o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând a-i fi recoltate probe biologice în vederea determinării alcoolemiei. Accidentul s-a produs pe drumul judetean 154C. Polițiștii i-au făcut individului dosar penal.

Citește și ce s-a întâmplat cu victimele accidentului:

Una din copilele accidentate la Budac a fost transferată la Cluj. Ce s-a întâmplat cu ceilalți copii accidentați de șoferul băut?

 

Share.

Lasă un comentariu