TeraPlast anunță că își extinde lanțul logistic cu un centru de distribuție pentru sud-estul României, odată cu deschiderea unui nou depozit, în Galați. Noul centru, cu o suprafață de 6500 de mp va deservi zona de sud-est a României. Este al 8-lea centru de distribuție al companiei din Bistrița-Năsăud, care deține 7 centre în țară și unul în Ungaria.
Noua unitate cu sediul în Galați reprezintă un centru logistic de aprovizionare și livrare rapidă și eficientă pentru județele Galați, Brăila, Tulcea, Vrancea, Ialomița și Constanța. Depozitul este operațional de la începutul acestui an, anunță un comunicat de presă al companiei.
”Locația centrului este situată la ieșirea din Galați pe E87 (zona Gării Barboși), cu acces rapid la centura orașului, aspect cheie pentru eficientizarea transportului mărfurilor. Spațiul ales este versatil, iar zona continuă să se dezvolte cu un parc industrial, dar și alte centre de distribuție. Activitatea TeraPlast din noua locație beneficiază de condiții optime din punct de vedere logistic: 5.000 de metri pătrați de platformă betonată, o hală recent construită de aproximativ 1.500 metri pătrați și cele mai noi echipamente de manipulare a mărfurilor.! precizează TeraPlast.
„Proximitatea joacă un rol major în lanțul logistic. Prin noua locație din Galați vom fi mai aproape de clienții liniei de business Instalații din sud-estul țării, mai rapizi în livrări și mai accesibili. Partenerii TeraPlast găsesc în depozitul nostru produse pentru sistemele de instalații pentru apă, gaze naturale și canalizare, dar și pentru instalații interioare, inclusiv pentru instalațiile de încălzire prin pardoseală NeoTer by TeraPlast, sau sisteme pentru instalații electrice. Grupul nostru se dezvoltă continuu, iar întărirea forței de distribuție contribuie la consolidarea avantajelor competitive ale liniei de Instalații” a declarat Ovidiu Gurău, director comercial TeraPlast.
Unitatea va face livrări către clienții TeraPlast din regiune, dar va reprezenta și o oportunitate de aprovizionare rapidă pentru cei care vor să ridice marfa direct din depozit.TeraPlast are în momentul de față 7 puncte de distribuție proprii pe teritoriul României. Depozitul din Ungaria este, de asemenea, operațional, precizează comunicatul.