Sute de profesori, învățătoare dar si personal nedidactic au protestat astăzi în piața din fața Prefecturii Bistrița-Năsăud în tandem cu mitingurile ținute în întreaga țară în cea de-a 4 zi a grevei generale din învățământ. Profesorii prezenți la miting s-au arătat ofensați de ofertele făcute de guvernanți în negocierile de până acum și au cerut respect. ” voucherul nu plăteste facturi” sau ”schimb voucher pe rata de la bancă” și-au scris mulți dintre protestatari pe pancarta cu care au ajuns în piață la miting, cu trimitere la oferta de vouchere făcută de guvernanți zilele trecute.
Protestatarii s-au aratat hotărâți să rămână în grevă generală atâta timp cât e nevoie. De altfel printre scandări s-au auzit ”nu intram în clasă dacă nu vă pasă” și ”Fapte, nu vorbe” si ” vai de ea nație fără educație”.
De altfel nu doar chestiunea salarială, extrem de apăsătoare a cantarit greu în luarea deciziei de a intra în greva generală, ci și atitudinea guvernanților față de învățământ în general: ”Am declanşat acest conflict de muncă de multă vreme, am transmis memorii peste memorii, am făcut pichetări, dar nu am fost băgaţi în seamă. Acum le dăm acest răspuns: vom continua până când vom obţine ceea ce ne dorim, atât pentru personalul nedidactic, didactic auxiliar, personalul de predare şi directori. Sunt revendicări pentru toate categoriile şi, bineînţeles, cerem indexarea salariului cu rata inflaţiei. Nu cerem bani doar pentru salarii, ci și pentru modernizarea școlilor, pentru investiții în educație. Deși ni s-a tot promis 6% din PIB pentru Educație, anul acesta avem 2,3%, cel mai mic procent”, a explicat noul lider FSLI Bistrița-Năsăud, Victor Ivan.
Prefectul Teofil Cioarbă a coborât între protestari și a stat de vorbă cu ei minute în șir, promiând că va transmite memoriile lor către Guvern.
În Bistrița-Năsăud 57 % din personalul didactic si nedidactic care lucrează în învățământ e în grevă generală. Sunt suspendate total, potrivit datelor ISJ BN cursurile în 25 de unitati de învățământ, în 12 nu există grevă, iar în restul unităților unele cadrele didactice lucreaza altele nu. Mulți angajați nu au intrat în grevă inclusiv pentru că nu-și permit din cauza facturilor mari, a ratelor la bancă sa rămână neplătiți în perioada grevei generale, chiar dacă susțin revendicarile.
Sunt închise total următoarele unități de învățământ, potrivit ISJ/
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.12 BISTRIȚA |
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.13 BISTRIȚA |
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.3 BISTRIȚA |
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.6 BISTRIȚA |
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT “TRENULEȚUL VESELIEI” BISTRIȚA |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ CICEU-GIURGEȘTI |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ “PETRU RAREȘ” CICEU-MIHĂIEȘTI |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ “VASILE GRIGORE BORGOVAN” CORVINEȘTI |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GEORGE COȘBUC” COȘBUC |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ “GRIGORE HERINEAN” GALAȚII BISTRIȚEI |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ILVA MARE |
LICEUL TEHNOLOGIC LECHINȚA |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 LEȘU |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ LIVEZILE |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ MATEI |
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 NĂSĂUD |
LICEUL ECONOMIC NĂSĂUD |
LICEUL SILVIC “TRANSILVANIA” NĂSĂUD |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ “IACOB SI IOACHIM MUREȘANU” REBRIȘOARA |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ROMULI |
CREȘA SÂNGEORZ-BĂI |
GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT SÂNGEORZ-BĂI |
LICEUL TEORETIC “SOLOMON HALIȚĂ” SÂNGEORZ-BĂI |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ SÂNMIHAIU DE CÂMPIE |
ȘCOALA GIMNAZIALĂ ȘIEU-ODORHEI |
Un comentariu
„Am spus-o într-un rând că ceea ce ne inspiră durerea cea mai mare si o adevărată teamă de viitorul acestei țări nu sunt pe atâta oamenii generației actuale pe cât tinerii noștri, care vor stăpâni în viitor soarta nației lor. Lucrarea continuă a instituțiilor prea liberale a consistat la spiritele tinere în dărâmarea oricărei autorități dumnezeiești și omenești, într-o încredere oarbă în propria persoană neînsemnată, în nerespectarea oricărui superior. Ușurința cu care tinerii la noi discută oameni și lucruri, expresiile de care se servesc, suficiența și lipsa de naivitate e un semn că avem a face cu oameni îmbătrâniți înainte de vreme, cărora le-am putea prezice de pe acuma lipsa de statornicie si impotența morală. Aceasta-i pedeapsa ce ne-o dă Dumnezeu pentru c-am făcut din școli numai unelte în care se îngrămădește învățarea unei mulțimi de cunoștințe, fără să fi îngrijit deloc pentru creșterea inimei și caracterului, căci niciodată tăria unui popor n-a stat în instrucție si numai în instrucție, ci totdeauna în creștere. O cunoștință, mai ales în școalele secundare, care nu are rol educativ, e o cunoștință stearpă și nefolositoare”
(Mihai Eminescu- Curierul de Iași, 5 iunie 1877).
Cine are urechi de auzit, să audă!