Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Protestele în strada ale greviștilor din învățământ continuă: sindicaliștii cer OUG cu cresterea salariala

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Al treilea protest de stradă al sindicaliștilor din educație a avut loc miercuri dimineața la Bistrița. De data aceasta cele două sindicate FSLI  si Spiru Haret au iesit împreună la protest după ce fiecare a organizat câte un miting în fața Prefecturii. Lideul de sindicat de la FSLI, Victor Ivan a spus că protestele nu vor înceta până ce Guvernul nu va da o ordonanță de urgență care sa stipuleze creșterea salarială ceruta de sindicaliști 

”Noi v-am educat, voi ne-ati abandonat” sau ” Mereu sacrificați, niciodată respectați” sau ”Educația nu se mai poartă” scria pe pancartele afisate astazi din piața Petru Rares, acolo unde  au ajuns circa 500 de sindicaliști din toate colțurile județului.

Share.

Un comentariu

  1. Presedintele Klaus Iohannis după ce s-a întâlnit pe 30 mai, 2023 cu o delegaţie a liderilor sindicatelor din Educaţie în contextul grevei generale declanşate în învăţământ și a marșului de protest a promis să garanteze un acord politic, în vederea revendicărilor salariale și a obținerii a unui consens care să permită reluarea cât mai rapidă a activitătilor didactice in școli. Astfel, chiar pe 31 mai Klaus Iohannis i-a convocat pe liderii coalitiei de guvernare la Cotroceni si le-a cerut să continue negocierile cu sindicatele din învățământ „până la identificarea măsurilor menite să răspundă cerințelor cadrelor didactice”.
    După discuțiile de la Cotroceni, Guvernul a venit cu o nouă ofertă pentru reprezentanții profesorilor care au fost convocatiți la Palatul Victoria, pentru o nouă rundă de negocieri.
    În urma întrevederii, Guvernul României a promis că va adopta, mâine, 1 iunie, 2023 prin Ordonanță de Urgență, cresterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creșterea pe viitoarea grilă, care se va regăsi în viitoarea lege de salarizare, care se va aplica de la 1 ianuarie 2024. Pentru personalul nedidactic din învățământ, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar. În noua grila de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educatie. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă din 2024 reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.
    Rămâne de văzut dacă oferta aceasta va duce la aplanarea protestelor din educatie având in vedere că guvernul stă foarte prost la capitolul “credibilitate”.

Lasă un comentariu