Pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal din Municipiul Bistrița și localitățile componente, se colectează MIERCURI,20 SEPTEMBRIE 2023., reamintește ADI Deseuri într-un comunicat de presă.
Conform programului de colectare a deșeurilor reciclabile, în a 3-a săptămână din lună, în ziua de miercuri se
colectează pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic / metal în municipiul Bistrița și în localitățile componente.
”Programul de colectare a pubelei galbene va începe de la ora 8.00 pentru ca localnicii să aibă timp să scoată deșeurile reciclabile la poarta casei. Având în vedere că programul de colectare a a pubelei galbene
începe mai târziu, este posibil ca pe anumite trasee mașina de colectare să ajungă după-masa sau seara” precizează ADI Deșeuri.
”Dacă aveți cantități mai mari de deșeuri reciclabile din plastic /metal, vă rugăm să le puneți în saci transparenți și să le scoateți împreună cu pubela galbenă – operatorul de salubritate Supercom va ridica miercuri 20 SEPTEMBRIE 2023 și acești recipienți odată cu pubela galbenă. Vă rugăm să NU scoateți alte tipuri de deșeuri pe lângă pubela galbenă (menajer sau reciclabil – hârtie / carton și sticlă), deoarece
operatorul de salubritate va ridica strict deșeurile reciclabile din plastic / metal.” a precizat ADI Deseuri.
ADI Deseuri le solicită locuitorilor municipiuluisă separați corect deșeurile să nu amestece deșeurile reciclabile între ele, fiecare fracție de deșeuri reciclabile având programul ei de colectare. Calendarul de colectare a deșeurilor în fiecare localitate din județul Bistrița-Năsăud poate fi consultat pe
www.adideseuribn.ro sau la tel. 0263.944 – Dispecerat Supercom.