Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Ce-o fi fostul în capul lui? Suspectul trimis după gratii pentru agresarea sexuală a unei femei în Pasajul subteran de la Gară are 32 de ani si nu are antecedente penale

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Bărbatul de 32 de ani suspectat de polițiști că a agresat sexual o femeie în Pasajul subteran din zona Gării într-o duminică dimineața a fost trimis în arest preventiv pentru 30 de zile de judecatori. Decizia de arest preventiv a fost luată de judecători ieri la cererea Parchetului de pe lângă Judecatoria Bistrița. Tânărul, Daniel M.  a contestat prin intermediul avocatului din oficiu decizia judecatorilor.

Bărbatul nu are antecedente penale și a fost reținut la o saptamână după incident, inclusiv în baza probelor obținute de pe camerele de luat vederi a firmelor aflate în apropierea intrării si iesirii din pasaj. Probele au fost admise atâta de procurori cât și de judecatorii care au dat marți 7 noiembrie decizia de arest preventiv. Bărbatul care are domiciliul in  în Tărpiu, comuna Dumitra, însă locuiește, fără forme legale în Nimigea, nu are antecedente penale.

Femeia agresată, o bistrițeancă de 51 de ani, care locuieste în blocurile din proximitatea pasajului a ținut sa le  mulțumeasca polițiștilor pentru ca l-au prins pe cel care a atacat-o . Ea a postat mesajul de mulțumire la comentariile unui articol de pe pagina de facebook a unui site de știri, precizând că nu-l cunoștea pe individ. Reamintim că bistrițeanca a fost lovită din spate de un individ care a venit în alergare și care a încercat sa o molesteze în timp ce era căzută. A salvat-o un trecător care i-a auzit strigătele din afara pasajului.

Citiți soluția pe scurt a instanței îm cazul agresorului din pasaj:

07.11.2023
Solutia pe scurt: În baza art. 226 CPP (..)admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa în dosarul penal nr. 3331/P/2023 şi dispune arestarea preventivă a inculpatului Muthi Daniel,  născut în oraş Năsăud, domiciliat în com. Dumitra, sat. Tărpiu.,  cu adresa unde locuieşte efectiv (fără forme legale) în sat. Nimigea de Jos. fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, faptă prev. de art. 219 alin. 1 C. Pen., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 07.11.2023 si până la data de 06.12.2023, inclusiv.Dispune emiterea, în mod corespunzător, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul  Potrivit art. 272 C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu , în cuantum de 942 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi achitat din fondurile Ministerului de Justiţie. Potrivit. art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. 

Poliția a reținut aseară un suspect în cazul agresiunii sexuale din Pasajul subteran din zona Gării

Foto: poliția a făcut verificari în zona pasajului în mai multe seri înainte de identificarea suspectului

Share.

Lasă un comentariu