Cu câteva ore înaintea expirării Planului Urbanistic General al Bistriței, Consiliul Municipal convocat deîndată, a fost de acord, marți seara, să voteze pentru prelungirea cu încă 5 ani a valabilității acestuia, la propunerea primarului. Pentru că misterul legat de varianta votată în urmă cu 10 ani n-a putut fi încă elucidat, după dispariția CD-ului oficial (nn cazul făcând inclusiv obiectul unei cercetari a Parchetului Bistrița deschisă acum aproape 3 ani) nici Executivul și nici consilierii n-au prea avut opțiuni. Primarul Ioan Turc a revenit cu o zi înainte la Bistrița de la Ministerul Dezvoltării, unde a fost prezent pentru clarificări, cu o variantă inscripționată pe CD a PUG-ului Bistriței depusă în urmă cu 10 ani, după ședința de aprobare din Consiliul Local din 14 noiembrie 2013, însă nici așa nu este clar dacă aceasta este varianta votata de consilieri. Totuși Bistrița a primit de la Ministerul Dezvoltării undă verde pentru prelungirea variantei de PUG pentru încă 5 ani. Bistrița urmează să-și facă un nou PUG cu bani din PNRR, transpus în format GIS, pentru care exista o alocare de 800 de mii de lei
Sub presiunea creării unui blocaj general pe piața construcțiilor, cu afectarea masiva a proiectelor cu finanțare europeană în Bistrița consilierii locali au decis în consens să voteze prelungirea exact a variantei votate de consilieri în 14 noiembrie 2013, fără alte detalii suplimentare.
Ședința s-a terminat însă într-un scandal general a consilierilor si membrilor executivului cu secretarul municipiului Floare Gaftone, care insista pentru asumarea unei variante de PUG, după ce ar fi descoperit CD-uri la consilierii care au votat acum 10 ani. Primarul Turc i-a reproșat secretarului general că ea este cea care a transmis în urma cu 10 ani, sub semnatură, pentru aviz de legalitate la instituțiile statului (Prefectura) o variantă a PUG-ului cu UTR-uri (unitati teritoriale mici , respectiv zone hasurate) și că ulterior a pretins că a fost o eroare și i-a cerut să nu-i atraga într-o capcană pe consilieri. Turc și o parte din consilierii locali au insistat ca nu pot fi considerate autentice variante de PUG-uri de pe alte CD-uri, neautentificate de experti si ca e treaba organelor de anchetă să spună ce s-a intamplat acum 10 ani și care e varianta corectă. în lipsa CD-ul martor.
A existat și un moment în care viceprimarul Sorin Hangan, presedinte de sedinta în urma cu 10 ani la votarea PUG-ului, s-a oferit, exasperat de insistențele secretarului Floare Gaftone, să-și dea demisia la pachet cu cea a secretarului general, daca asa fac bine urbei. Floare Gaftone a refuzat cu un nu categoric oferta.
CD martor al sedintei de acum 10 ani s-a evaporat. Sedinta de prelungire, în declarații
Primarul Turc: ”Ce s-a avizat se prezumă că s-a și votat de către consilieri în 2013. Avizul Ministerului a fost obținut în 8 noiembrie 2013, iar ședința CL a avut loc în data de 14 noiembrie 2013.
Pentru faptul că nu am identificat un CD martor care să aibă inscripționată pe el o dată anterioară ședinței de Consiliu Local din 13 noiembrie 2013, am venit cu acestă propunere, acest proiect de HCL prin care spunem foarte limpede: ca să nu greșim: ceea ce prelungim, este ceea ce a fost avizat de către Ministerul dezvoltării și se prezumă că a fost și votat de consilieri în 2013 pentru că nu am niciun element concret de care să mă leg , în condițiile în care documentația originală nu mai este în instituție , pentru a veni în fața dvs și a spune că, DA, în urma unui studiu minuțios, vă asigurăm că între documentația avizată și documentația votată nu există niciun fel de diferență.
Și atunci această formulă apără pe toată lumea. Ceea ce s-a avizat și ce s-a votat se prelungește. până când vom avea un alt PUG, repet, cred că nu mai târziu de anul 2026, aceasta fiind și o cerință a finanțatorului. Am obținut un grant în valoare de 600.000 de euro fără TVA pentru elaborarea unei documentații noi de Plan Urbanistic General și pentru transpunerea în GIS a viitorului PUG și a Planului de Mobilitate Eu cred că este maxim din ceae ce puteam face. Chiar ieri am fost la minister, am avut acolo discuții, am identificat, găsit documentația ce a fost depusă de elaborator, am vizualizat planșele, am solicitat Ministerului să ne pună la dispoziție o copie a CD-ului care conține documentația care a făcut obiectul avizării de către minister. În aceste condiții cred că avem toate elementele pentru un vot în deplină cunoștință de cauză. Adică ne raportăm la ceea s-a avizat și s-a votat în ședința din 14 noiembrie 2013.
Ceea ce aveți e un material suport. Am pus la dispoziția tuturor consilierilor câte o copie după CD-ul pe care l-am obținut de la Ministerul Dezvoltării. Tocmai ca fiecare dintre dvs să puteți p face comparații cu ceea ce există pe site, Dar, în condițiile în care nu avem la dispoziție un CD, și nici în format fizic, care să conțină documentația pe consilierii locali au avut-o în edința din14 noiembrie 2013, aceasta este formularea, permiteti-o sa o spun, ideală: prelungim ceea ce s-a avizat și votat în 2013”.
Secretarul general Floare Gaftone: ”Eu am sperat că dvs veți fi Consiliul Local care sa aveti onoarea de a aproba noul PUG și Regulament de urbanism al municipiului Bistrița, este cea mai importantă hotărârea care se poate adopta în timpul unui mandat. Iată că nu am reușit acest lucru, îmi pare foarte rau și a trebuit să facem această ședință de îndată în ultima zi de valabilitateaa PUG pentru prelungire pentru încă 5 ani. Sigur ca Speranța noastră este să ne încadrăm în contractul semnat de domnul primar în noiembrie 2022 pentru a avea un PUG modern pe GIS, asta înseamnă ca reglementările să fie foarte amănunțite pe parcelă, nu pe zone și subzone și UTR cum avem acum. Ce este cert este că documentația identificată de domnul primar la Ministerul Dezvoltării nu conține niciuna dintre variantele de UTR, sunt foarte multe consilii locale care nu au reglementări pe UTR. Să nu se sperie cetățenii: se poate lucra pentru că avem reglementări pe zone și subzone”, a spus Floare Gaftone, secretarul general al municipiului Bistrița. (…) Noi avem ambiguitatea asta cu două PUG-uri. Ce este pe site trebuie dezafișat pentru că nu corespunde realității. Dacă aprobați actualizarea PUG, o faceți pe răspunderea dumneavoastră. Mâine cetățenii vor întreba ce PUG ați aprobat. Să vină arhitectul șef să spună cum aplicăm PUG de mâine. Eu susțin proiectul de hotărâre în situația în care se afișează documentația adusă de domnul primar de la minister”.
Sorin Hangan: Am găsit în Primăria Bistrița dezastre ale PSD: PUG, printre ele
”Noi nu putem intra într-o eroare. Nu votăm un nou PUG. Documentația pe care ați primit-o fiecare este una suport, de la minister, care a stat la baza avizării PUG din 2013, nu altceva. Noi astăzi votăm prelungirea PUG. Nu putem sa ne transformam aici intr-un soi de tribunal sau în grup de experți urbanisti( …) că ne depaseste.Nu știu dacă sunt 2 sau 3 PUG-uri, cum spune doamna secretar, dacă sunt diferențe sau nu. Cine a produs aceste erori, sper eu că va răspunde, dacă cineva va spune că le-a făcut intenționat sau din neglijență. Noi prelungim PUG avizat și votat în 2013.
În special doamna secretar clamează de fiecaredata că nu s-a facut, că trebuie alt PUG, alți experți, alt caiet de sarcini, dar poate că vrea să facă și dânsa unul.
Am găsit aici în Primăria asta sute de neajunsuri, nu unul, nu doar de la PUG, de la tot ce vrei de la străzi neintabulate, la construcții, averea orașului nici măcar intabulată, de la crochiuri de proiecte, nu proiecte, adică câteva planșe și o prefinanțare (..)Cam asta am găsit aici: dezastrul PSD, al unei administrații… și PUG este unul dintre aceste dezastre (…)
Ministerul a spus: ei au dat support materialul care a stat suport la acordarea avizarii, dar nu ne pot da materialul suport votat. Eu azi nu pot da vina pe nimeni, conduceam ședința atunci tot asa intr-o stare de tensiune. Sunt oameni care sunt platiți sa faca asta. Noi nu vrem sa intram în campanii si razboaie care nu sunt ale noastre.” a spus viceprimarul Sorin Hangan.
Consilierul PNL Florin Urate Si dacă ne dau acum CD-ul(din sedinta de acum 10 ani) consilierul Bria sau dl Hangan, eu nu stiu daca e cel votat atunci. Nimeni nu stie daca e asa. Noi (actualul consiliu nn) ne-am preluat mandatul direct cu ancheta Parchetului, asa că sa o spunem: documentele originale sunt de doi ani si jumatate la poliție, Parchet, nu a avenit nimeni de acolo sa ne spuna care e forma corecta. O sa vina si sa ne spuna in final. Noi trebuie sa votam acum continuitate, un vot in prelungirea a ceea ce s-a votat în 2013. E treaba justiției sa stabilească ce s-a întâmplat”
Cristian Munthiu (PNL): cum sa vorbim atat de mult astazi, votam prelungirea sau nu, ca ne prinde ora 24 si nu mai avem ce prelungi. Restul sunt povesti
Nicolae Pavelean(USR): concluzia de azi e ca noi am votat un PUG ce nu stim cum arata si in momentul de fata nu mai avem exact documentatia aceea si vad că v-ati luat, domnule primar angajamentul ca veti elucida. Sper ca in urmatoarea perioada veti face demersurile sa vedem exact varianta votata de CL
Dan Ciobanica(Partidul Verde): nu putem bloca orasul asta, ca avem fonduri europene în derulare Ca sa fie foarte clar: noi votam in prelungire proiectul votat în 2013?. De maine asta e varianta oficială, cea de pe CD? iar raspunsul primit de a primarul Turc a fost : Nu, acesta e un suport de la Ministerul Dezvoltării Ministerul nu avea nevoie de UTR-uri cand a dat avizul, dar nu avem alta solutie. Daca nu avem documentatia originala, CD-ul martor inscripționat anterior sedintei din 14 boiembrie 2013 sa il putem studia. Vor veni clarificari