Bistrița organizează o nouă ediţie a unui altfel de festival Rebreanu: e vorba de „Rebreanu. New Collection”, o manifestare care adună la un loc spectacole de teatru, concerte, ateliere, lansări de carte, lecturi publice şi conferinţe, toate menite să celebreze „prezenţa tutelară a marelui prozator, dramaturg şi om de teatru, Liviu Rebreanu”. Iar festivalul organizat de municipalitate și de Centrul Cultural Municipal în perioada 26-30 noiembrie e dedicat în special publicului tânăr.
„Ne dorim mai ales să oferim şansă publicului tânăr bistriţean de a deprinde gustul pentru lectură, literatură, teatru şi artele performative” anunță organizatorii orientarea ediției a 3-a a festivalului. ” În acest an, ca şi în cazul celorlalte ediţii, propunem un Concurs de Proză Scurtă pentru Liceeni care beneficiază de un juriu excepţional format din Ioana Nicolae, Florin Partene, Teodora Coman, Teodor Dună şi Georgeta Măluţan. Regulamentul concursului a fost făcut deja public”precizează organizatorii.
”LA CÂŢIVA OAMENI DISTANŢĂ DE TINE” revine pe scena primei reprezentații
Organizatorii readuc pe scena Palatului Culturii piesa de teatru născută la Bistrița în această vară, în parteneriat cu Naționalul din București. Noua reprezentație este programată pe 27 noiembrie, la ora 19.00, „LA CÂŢIVA OAMENI DISTANŢĂ DE TINE” (după Dan Coman, în regia lui Radu Afrim) piesa jucată în premieră la Bistriţa, a avut un imens succes de public în toată ţara” reamintesc organizatorii ”Rebreanu. New Collection”
Biletele pentru concerte şi spectacolele de teatru se pot achiziţiona de pe platforma online iabilet.ro şi de la Casa de Bilete a Palatului Culturii.
PROGRAMUL „Rebreanu. New Collection”
26 NOIEMBRIE Ora 19:00 CONCERT DE JAZZ, Lucian Ban (pian) şi Alex Harding (saxofon), Galeria Palatului Culturii
27 NOIEMBRIE
Ora 12.00 CLUBUL CĂRȚII PENTRU COPII – Atelier de scriere creativă, Invitat: Ioana Nicolae
Ora 14.00 LANSARE DE CARTE: „NOCTILUCA” de Ioana Nicolae, prezintă: Dan Coman și Florin Partene
Ora 17.00 LANSARE DE CARTE & LECTURĂ PUBLICĂ: „MÂINE O SĂ FIU FERICIT” de Gabriel Cărtărescu. Prezintă: Horia Petrean, Alex Frandeș, Florin Partene, Moderator: Dan Coman
Ora 19:00 SPECTACOL DE TEATRU: „LA CÂŢIVA OAMENI DISTANŢĂ DE TINE” după Dan Coman, Regia: Radu Afrim, Scenografia: Sabina & Bianca Veșteman
În distribuție: Marius Manole, Mirela Oprișor, Natalia Călin, Flavia Giurgiu, Marius Bodochi, Ștefan Iancu. O producție a Centrului Cultural Municipal George Cosbuc Bistrita în parteneriat cu Teatrul Național IL Caragiale București
28 NOIEMBRIE
Ora 12.00 ATELIER DE SCRIERE CREATIVĂ PENTRU LICEENI, Invitat: Teodora Coman
Ora 14.00 LANSARE DE CARTE: „MAMĂ FĂRĂ SFÂRŞIT” de Georgeta Măluţan, Ilustrații: Alexandra Bălătici, Prezintă: Teodora Coman
Ora 15.00 LANSĂRI DE CARTE & LECTURĂ PUBLICĂ: „PIESĂ DE REZISTENŢĂ” de Teodora Coman, „BILETE DE FAVOARE” de Alexandru Cistelecan, „OPERE COMPLETE II” şi „DRUMUL SPRE POLUL NORD” de Alexandru Vlad. Moderator: Dan Coman
Ora 17.00 CONFERINȚA ”LIVIU REBREANU ȘI METAMORFOZELE ROMANULUI”
Invitaţi: Prof. Univ. Dr. Alexandru Cistelecan (Universitatea „Petru Maior”, Târgu-Mureş), Dr. Andreea Pop
Ora 19.00 SPECTACOL-CONCERT: “CONCERT’N 3”, Cu Ada Milea, Anca Hanu, Cristian Rigman
29 NOIEMBRIE
Ora 12.00 CLUBUL CĂRŢII PENTRU COPII, Olguţa și invitatul său special: Alex Moldovan
Ora 15.00 ATELIER DE SCRIERE CREATIVĂ, Invitat: Florin Partene
Ora 17.00 DECERNAREA PREMIILOR ”REBREANU. NEW COLLECTION”
Ora 19.00 SPECTACOL DE TEATRU: „CERERE ÎN CĂSĂTORIE” după A.P CEHOV
Regia şi scenariul: Cristian C.Nedea, Distribuția: Ramona Dumitrean, Ciprian Vultur, Dorin C.Zachei, O producție a Centrului Cultural Municipal George Coșbuc Bistrița .
30 NOIEMBRIE
Ora 19.00 SPECTACOL: ,,NU TE OPRIII…!” adaptare după ,,Face to Face” de Peter Quilter, Distribuția: Alessia, Cristina, Delia, Ana jucate de Denisa Mikesz, George, Radu, Bobo, Nick jucați de Florin Kevorkian
De unde vă puteți procura bilete?
Concert de Jazz
https://www.iabilet.ro/bilete-bistrita-concert-de-jazz-dark-blue-lucian-ban-alex-harding-91814/
La câţiva oameni distanţă de tine
Nu te opriii…!
Concert’n 3
Cerere în căsătorie