Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Verde la circulație pe ocolitoarea Becleanului din 1 Decembrie. O comisie special constituita a încuviințat deschiderea traficului înainte de recepție

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Primăria din Beclean a anunțat astăzi că din 1 decembrie se poate circula în siguranță pe varianta ocolitoare a orașului nou construită. Așa cum anunța Bistrița Express în urmă cu câteva zile o comisie special constituită cu experți de la nivelul CNAIR, Drumurilor Naționale, Poliție Rutieră, etc a analizat astăzi daca lucrarea corespunde standardelor de siguranță și fluență și dacă se poate circula în siguranță înaintea recepției oficiale, iar decizia a fost de deschiderea  traficului.

”Întrunită azi, 29.11.2023, Comisia de dare în circulație a obiectivului de investiții „Varianta de ocolire a orașului Beclean, județul Bistrița-Năsăud” a confirmat în urma întrunirii la fața locului că s-a îndeplinit nivelul standardelor de siguranță, fluență și integrare a centurii rutiere în DN 17, prin sensul giratoriu – pod peste Someș și sensul giratoriu din DN 17D cu  DN 17D, în conformitate cu indicatorii proiectului, și, prin urmare, se hotărăște  deschiderea traficului rutier pe Varianta de ocolire a orașului Beclean, adică darea în circulație începând cu data de 1 Decembrie 2023,   mulțumindu-vă pentru înțelegerea disconfontului creat pe timpul lucrărilor la acest obiectiv deosebit de important pentru orașul Beclean – fiind un obiectiv de infrastructură rutieră mare” a stabilit comisia.

Primarul Nicolae Moldovan a precizat la finalul comunicatului de presă că prin această lucrare „Orașul Beclean de azi se transformă dintr-un oraș aglomerat de mașini, într-un oraș decongestionat pentru locuitori!”. Primarul a publicat și un filmuleț cu o retrospectivă a lucrărilor celui mai important proiect de până acum al orașului, de la etapa primelor săpături din 2022 până la turnarea primilor piloni, apoi a podului care traversează Someșul. Șoseaua ocolitoare a Becleanului este prima lucrare pe care CNAIR-ul a făcut-o în parteneriat cu o administrație locală, grație a unei ordonanțe a guvernului Orban care a permis acest parteneriat. În acest sens becleanul a fost deschizător de drumuri pentru alte administrații din România.

 

 

Share.

About Author

Lasă un comentariu