Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

La 6 ani după ce a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Bistrita, Guru Bivolaru arestat în Franța pentru viol, răpire și trafic de persoane într-un mega-dosar

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Grigoran Bivolaru, controversatul Guru din fruntea MISA( Mișcarea de Integrare Spirituală În Absolut), acum în vârstă de 71 de ani a fost arestat în Franța alături de alte 40 de adepți ai săi pentru viol, trafic de persoane și răpire și este în centrul unui scandal uriaș cu ramificații în multe țări. Scandalul a fost declanșat la mai bine de 6 ani după ce Bivolaru a scăpat de închisoare, în septembrie 2017 după ce a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Bistrița de un judecator al Judecătoriei Bistrița, iar procurorii n-au atacat decizia. Fusese condamnat în 2013 la 6 ani de închisoare pentru infracțiuni sexuale asupra unor minore, cărora le era mentor. La câteva zile de la eliberarea condiționată, Gurul MISA , dispărut între timp din țară, a ajuns pe lista celor mai căutați infractori din lume, în urma unui dosar deschis în Finlanda pentru practici asemanatoare.

În Franța MISA s-a transformat în ATMAN, cu aceleasi practici

Potrivit ziarului Le Monde, care citează AFP(Agenția France Press) Gregorian Bivolaru, a fost arestat într-o casă din Ivry-sur-Seine, în care, în momentul descinderii poliției în locuință au fost găsite 26 de femei, care locuiau în condiții insalubre.

Potrivit mărturiilor femeilor audiate în dosarul , Bivolarul îşi ducea adepţii la domiciliul său  pentru „iniţieri sexuale” în yoga tantrică, care presupuneau „trezirea spiritualităţii prin intermediul sexualităţii, promiţând atingerea extazului trupului şi al minţii”. Unul dintre obiectivele sale principale era de a condiţiona victimele să accepte relaţii sexuale şi le convingea să o facă folosind tehnici de manipulare mintală, conform Le Monde, care citează AFP.

Potrivit ziariștilor francezi în structura condusa de Bivolaru, redenumita ATMAN (echivalentul  MISA) acesta preda tantra yoga, cu scopul de a „condiționa victimele să accepte relații sexuale prin tehnici de manipulare mentală menite să înlăture orice noțiune de consimțământ”. În urmărirea lui Bivolaru și a adepților săi în Franța a fost implicată o structură națională denumită  Oficiul Central pentru Reprimarea Violenței împotriva Persoanei (OCRVP) și un numar extrem de mare de polițiști din aceasta structură ar fi fost angrenați în cercetarile grupării lui Bivolaru, considerate extrem de periculoase , potrivit Le Figaro. Iar cei care au făcut sesizările inițiale ar fi fost Groupe d’étude du phénomène sectaire (GéPS),: !Este o poveste foarte mare, care va beneficia de o acoperire internațională, deoarece Misa are filiale în peste 30 de țări, cu acuzații formulate în mai multe dintre ele, printre care Danemarca, Finlanda și Thailanda”, a declarat Hugues Gascan, președintele Géps, pentru Le Figaro.

Foto: Gregorian Bivolaru în sept 2017 la Eliberarea din Penitenciarul Bistrița

Citește mai multe despre eliberarea din Penitenciarul Bistrița:

UPDATE: Gregorian Bivolaru eliberat condiționat de judecătorii de la Bistrița. Procurorii n-au contestat decizia

Din Penitenciarul Bistrița, Bivolaru a ajuns direct pe lista celor mai căutați infractori din Europa

Share.

Lasă un comentariu