O butelie instalată aseară la aragazul unei gospodarii din Bistrița-Bârgaului a explodat în aceasta dimineață surprinzând în casă o tânără mamă de 20 de ani și bebelușul acesteia de un an. Copilul a suferit o arsură la față, superficială, însă mama a avut nevoie de transport de urgență cu elicopterul la un Spitalul de Arsi din țară.
Incendiul a fost cauzat de explozia unei butelii de aragaz, instalată doar cu o seară înainte, au stabilit pompierii. Tânăra s-a refugiat după explozie din casa cuprinsă de flăcări și fum gros alături de micuț la vecini până la sosirea ambulanțelor și a pompierilor.
Un echipaj de terapie intensivă au preluat femeia, care a avut nevoie de intubare, dar și pe copil și i-au transportat la Spitalul de Urgență Bistrița. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Județean, Camelia Strungari, copilul, un băiețel de un an a suferit o arsură minoră de gradul I pe obrazul stâng și, după ce a primit îngrijirile specifice în UPU Pediatrie, a fost externat cu recomandări medicale.
Mama copilului în schimb, care a ajuns intubată la spital , a suferit arsuri prin explozie de gradul I și gradul II pe aproximativ 16% din suprafața corpului (la nivelul feței, antebrațelor, mâinilor, feselor și genunchilor). După investigații clinice și paraclinice medicii au decis transferul tinerei, cu un elicopter, la un spital de arsi, e vorba de Centrul de arși de la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Spiridon” Iași.
Potrivit pompierilor, incendiul a fost provocat de o explozie (acumulare de gaz) la o butelie montată aseară la un aparat de gătit (aragaz). Întreaga casa, pe o suprafață de aproximativ 120 mp a fost afectată de incendiul care se manifesta cu flacără deschisa si degajare mare de fum, a precizat ISU BN.