Ai o știre? Sună-ne pe TELEFON 0787-894941 sau trimite-ne un mesaj pe WhatsApp!

Dreapta Unită din BN săgeți către PNL la prima conferință comună de presă: suntem o alternativă la stânga comasată

Google+ Pinterest LinkedIn Tumblr +

Liderii USR și PMP Bistrița-Năsăud au avut astăzi prima conferință de presă sub sigla noii Alianțe Dreapta Unită. N-au scăpat prilejul să trimită săgeți către PNL, partidul cu care pe vremuri au avut alianțe: suntem o alternativă serioasă la stânga comasată, respectiv PSD-PNL, au spus aceștia la unison. Forța Dreptei nu s-a alăturat noii alianțe, liderii celor două partide precizând că nu au reușit încă să identifice reprezentanți ai acestui partid în județ.

Ionuț Simionca, presedintele filialei județene a PMP, secretar general la nivel național Cred că este mai clar ca oricând că România are nevoie de o alternativă, o alternativă serioasă. Alianța Dreapta Unită este alternativa pentru România, alternativa care va lupta cu stânga comasată PSD-PNL sau cu extrema rusofilă AUR și SOS. Alianța Dreapta Unită PMP-USR-Forța Dreptei este opțiunea care va veni în fața românilor decent, onest și cu bune intenții, cu programe clare pentru a salva România din situația în care se află”, a spus Ionuț Simionca, liderul PMP Bistrița-Năsăud.

La finalul conferinței Simionca a vorbit și despre ce se întâmplă acolo unde cele două partide formează majorități cu PNL și PSD și au funcții: ” chiar daca suntem mai tineri în politică, suntem plini de bune intenții, vrem sa mearga comunitățile , dar nu mai suntem naivi: nu mergem după orice vorbă spusă, nu mergem după fentele altora. Aceasta alianță va funcționa. Suntem complementari în consilii judetene, vrem sa mearga aceste comunități, vom demisiona însă din funcții acolo unde e cazul.” a precizat acesta

Președintele județean al USR, Lorand Toth, fost subprefect în urmă cu doi ani a precizat:”Practic astăzi dăm semnalul că suntem o alternativă la PSD și PNL, să-i zicem stânga comasată, și la partidele extremiste AUR și SOS. Noi suntem alternativa liberală, atat la nivel național cât și la nivel judetean  În toate unitățile administrativ-teritoriale vom desemna candidați, atât în comune, cât și în orașe și în municipiul Bistrița. Practic, alternativa Alianța Dreapta Unită va avea candidați la primării și liste de consilieri locali. Sunt mai multe lucruri pe care ne dorim să le implementăm cu comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, ni s-a demonstrat încă o dată că clasă politică nu se dezminte și că este interesată doar de funcții și mai puțin de electorat și de oameni. a spus Lorand Toth.

Viceprimarul Bistriței, Călin Stan, a ținut să întărească ideea că noua alianță e o alternativă la actuala guvernare:  ”Dreapta Unită susține egalitatea, democrația, statul de drept, libertatea și drepturile omului ca și valori non-negociabile. Ne aflăm la mai bine de 30 de ani de comunism, la 17 ani de când am reușit să intrăm în Uniunea Europeană, dar iată că noi încă suntem la poarta Uniunii și nu am reușit să ne integrăm în spațiul de circulație liberă. (În cei 17 oameni în care România a fost membra a UE a re un plus de 60 de miliarde intrați în România. Ne dorim să avem o dreaptă unită, cu oameni ai PMP, USR și Forța Dreptei care să ne reprezinte atât la nivel european, cât și la nivel național și local. Și la nivel local, o să avem candidați în fiecare unitate administrativ-teritorială, în cele 58 de comune, trei orașe plus  municipiul Bistrița”  a spus Călin Stan.

Pavelean. ”PSD-ismul e o boală molipsitoare”

Consilierul local Nicolae Pavelean, președintele municipal al USR a fost și mai radical, vorbind despre PSD-ism ca despre o boală molipsitoare și s-a adresat celor care au votat cu PNL în urmă cu 4 ani: ”Aș incepe cu o întrebare pentru cei care au votat liberalii. Cu cine mai votează acum (nn după anunțarea listelor comune pentru europarlamenatre ale PNL-PSD)  în condițiile în care eu am ajuns la concluzia că PSD-ismul este o boală molipsitoare și din păcate PNL-ul a luat-o de foarte mult timp și nu mai poate scăpa de ea). În momentul de față, în PNL mai sunt doar 5-6 liberali care s-au abținut de la această alianțăm,  restul sunt molipsiți de PSD-ism. Practic, în PNL nu a mai rămas aproape nimic din liberalismul pe care îl știm noi. Asta înseamnă că alternativa pentru stânga unită, așa cum se numesc ei acum, este una singură, o știți acum e dreapta unită – Alianța Dreapta Unită”.

Consilierul USR a explicat și de ce comasarea, din punctul sau de vedere aduce un deficit de democrație:  ”În primul rând avem alegeri în continuare, pentru primar într-un singur tur, ceea ce este clar un dezavantaj pentru democrație. În al doilea rând avem la dispoziție aproximativ doar  3 luni ca să ne prezentăm candidații, să spunem oamenilor ce vrem să facem la nivel local și, colac peste pupăză, trebuie să mai spunem și ce vrem să facem la nivel european. Asta înseamnă că o să îi bulversăm total pe oameni în aceste trei luni, deci o sa fie deja mult mai rău. ”, a spus  Pavelean, Acesta a adus și doi trandafiri galbeni dedicați celor din conducerea PNL, în semn de condoleanțe pentru ceea ce a numit ”moartea liberalismului”.

În schimb Ciprian Kecskes Simionca, vicepresedintele PMP și al Consiliului Județean s-a abținut de la crirtici: ”Eu sunt optimist și am încredere în această alianță. Avem o organizația PMP ,extrem de puternică la nivel județean, cu oameni aplicați, care știu să își reprezinte cetățenii. Sunt convins că împreună cu colegii de la USR vom munci de dimineața până noaptea pentru a duce campaniei și mesajul Alianței către cetățenii județului”. 

Share.

About Author

Lasă un comentariu